La 19 ani, acuzată de pruncucidere

Și-a lăsat copilul nou-născut să moară de frig

254

Articole de la același autor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța urmează să dispună începerea urmăririi penale a unei tinere de 19 ani, din comuna constănțeană Cobadin. Tânăra Luciana Păun va fi cercetată pentru pruncucidere.
La începutul lunii februarie, a fost transportată la spital cu stare febrilă și sângerări. În urma consultației, medicii ginecologi au descoperit că ea adusese recent pe lume un copil. Inițial, tânăra a susținut că nu și-a dat seama că a născut și a refuzat să le spună polițiștilor unde este cadavrul pruncului, așa că oamenii legii au căutat inclusiv în hazna. Ulterior, a recunoscut nașterea și a indicat unde se afla trupul neînsuflețit al copilului, un băiețel: într-o pungă de plastic, sub un fotoliu din partea nelocuită a casei.
Medicii legiști au finalizat analizele patologice și au stabilit că nou-născutul a venit pe lume la termen, viu, iar cauza decesului a fost hipotermia. Potrivit procurorilor, tânăra va fi supusă și unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a comis fapta și dacă va fi pusă sub acuzație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Februarie 2012
Stire din Eveniment : Necropsie neconcludentă
Pagina a fost generata in 1.9556 secunde