Datorită unui jandarm

Și-a recuperat portofelul uitat la Trezorerie

447
Ieri, o femeie care și-a uitat portmoneul în incinta Trezoreriei din Constanța și-a putut recupera bunul datorită unui jandarm care executa serviciul de pază la instituția amintită.
Plutonierul Marius Mîțoc, de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, a fost cel care a observat portmoneul pe tejgheaua unuia dintre ghișeele instituției.
Subofițerul, împreună cu un angajat al Trezoreriei, a examinat conținutul portofelului, pentru a putea stabili identitatea persoanei care își pierduse bunurile personale. Ca urmare a verificărilor, s-a constatat că în interior se aflau documente, carduri de cumpărături, facturi și suma de 150 de lei, toate aparținând Claudiei Aita, de 42 de ani, din Constanța.
În scurt timp, subofițerul a reușit să contacteze persoana în cauză, care s-a prezentat personal pentru a face dovada identității și pentru a reintra în posesia bunurilor.
Claudia Aita a mulțumit jandarmului pentru recuperarea integrală a bunurilor pierdute, după ce a semnat un proces-verbal de constatare. Persoana a povestit că, în aceeași zi, se deplasase la Trezorerie pentru soluționarea unor probleme și își uitase portofelul, dar nu credea că ar fi putut să-l mai recupereze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7241 secunde