Un militar din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța s-a împușcat, ieri dimineață, cu arma din dotare, la obiectivul pe care-l avea de păzit, din Neptun, respectiv o vilă de protocol aparținând Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Se pare că tânărul avea datorii, dar și ceva nemulțumiri de ordin familial.
O adevărată tragedie s-a abătut asupra unei familii din Constanța, al cărei fiu și frate a ales să-și pună capăt zilelor, ieri dimineață, în timp ce se afla la serviciu. Este vorba de sergentul major Ionuț Matache, de 25 de ani, angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța din anul 2007.
El a fost găsit fără suflare, ieri dimineață, la ora 8 fără 20 de minute, de comandantul gărzii care venise să facă schimbul de tură. Se pare că noaptea respectivă nu a fost un sfetnic bun pentru tânărul jandarm, el decizând să pună capăt problemelor și dezamăgirilor din viața lui curmându-și existența, lăsând în urmă o familie distrusă și niște prieteni și colegi șocați de gestul său.
Potrivit procurorului militar Clau-diu Lazăr, moartea jandarmului se pare că a survenit între orele 6 și 7 dimineața, iar din primele cercetări există motive evidente în vederea susținerii variantei sinuciderii.
El s-a împușcat cu arma din dotare, în postul numărul 1 al obiectivului "Complexul de vile de protocol" din Neptun, poziționându-și arma în gură și trăgând un singur glonț. Probabil că militarul știa că astfel nu există nici cea mai mică șansă de a supraviețui.
Înainte de a decide să-și curme viața, sergentul major Ionuț Matache a apucat să lase un mesaj pe telefonul său mobil, în care spunea că are datorii la bănci. Mai mult, se pare că lăsa să se înțeleagă că gestul său a fost determinat și de anumite probleme familiale, respectiv de faptul că tatăl său consuma băuturi alcoolice. În același mesaj de rămas bun el își cerea iertare prietenei și surorii sale.
Subofițerul Matache a fost perceput mereu de către superiori ca un militar foarte bun. Re-prezentanții Jandarmeriei ne-au declarat că, în toți acești ani, calificativele lui au fost numai "foarte bine", gestul său luând prin surprindere, pe lângă membrii familiei, pe toți colegii și prietenii săi.