Simbol al Marinei Române, viceamiralul Petre Zamfir a plecat în flota din Ceruri

298
Considerat de mulți o adevărată legendă a Constanței, simbol al Marinei Militare şi cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, viceamiralul cu trei stele (retragere) Petre I. Zamfir s-a stins din viață, la venerabila vârstă de 97 de ani. A lăsat în urma sa o tolbă de experiențe și povești, din care actualii și viitorii marinari au ce învăța.

Mereu cu zâmbetul pe buze, cu ochii sclipind de bunătate și cu o tolbă de povești ce dădea pe dinafară, după nenumăratele încercări pe care i le-au scos în drum războiul și marea. Așa va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut viceamiralul cu trei stele (retragere) Petre I. Zamfir. După o viață plină de evenimente una mai periculoasă decât cealaltă, în ultimii ani viceamiralul își primea musafirii în apartamentul din cartierul Tomis Nord, pentru a le împărtăși puțin din înțelepciunea sa. Aici l-am întâlnit și noi, ultima dată, în toamna lui 2019, la fel de zâmbitor. De la înălțimea sutelor de decorații, distincții și diplome primite de-a lungul anilor – pe care viceamiralul le-a păstrat cu grijă! – vorbele viceamiralului Petre I. Zamfir păreau desprinse dintr-o altă lume: una a eroilor și a legendelor. Căci, viceamiralul era singurul veteran de război submarinist în viață, rămas să mai spună generațiilor de astăzi despre isprăvile vitejilor de pe submarinele „Delfinul” și „Rechinul”, din Al Doilea Război Mondial. Sau despre cel mai greu voiaj al navei-școală „Mircea”, din celebrul marș din Golful Biscaia, când bricul a fost salvat de la scufundare prin iscusința comandantului Zamfir. Sau despre scufundarea navei Moskva, la care marinarul participase.



A contribuit la formarea a 25 de generații de ofițeri de marină


Viceamiralul Petre Zamfir și-a început cariera ca maistru militar, în Al Doilea Război Mondial, a urmat perioada de timonier la bordul submarinelor „Delfinul” și „Rechinul”, de unde a pornit spre o carieră strălucitoare şi plină de provocări, în Marina Română: șef al Biroului Mobilizare la Școala Navală (1948 - 1950), ofițer secund pe canoniera „Ghiculescu” (aprilie - noiembrie 1950), respectiv șef al Biroului Mobilizare și șef ciclu Pregătire Marină la Școala Navală (1950 – 1953), instructor de marină și vicepreședinte al Comitetului Organizatoric Regional Constanța al A.V.S.A.P., respectiv șef al Centrului Nautic Mamaia - Casa „Vapor” (1958 – 1959), șef al Stațiunii de Pregătire Marinărească (1960 – 1962) și lector, lector superior pentru practică marinărească, locțiitor și șef al Catedrei Practică marinărească (1962 - 1979) la Școala Militară Superioară de Marină (unde a contribuit la formarea a 25 de promoții de ofițeri de marină). În perioada septembrie 1965 - februarie 1966 a făcut parte din gruparea navală care a asigurat desfășurarea marșului navei-școală „Mircea” de la Constanța în Șantierul Naval „Blohm und Voss” din Hamburg, pentru reparații capitale și a salvat velierul și echipajul în confruntarea dramatică cu tempesta din Golful Biscaia. Deși se pensionase încă din luna decembrie 1979, după Revoluție a fost membru fondator, vicepreședinte și liderul Asociației Naționale a Veteranilor de Război, precum și consilier al Prefecturii județului Constanța pentru problemele acestora. De asemenea, printre numeroasele distincții primite se numără și cea de cetățean de onoare al municipiului Constanța.



Întoarcerea din morți, după asediul Sevastopolului cu submarinul „Delfinul”


Redăm, în rândurile următoare, istorisirea viceamiralului Petre Zamfir, privind cea mai periculoasă misiune la care a luat parte, pe submarinul „Delfinul”, când toți au crezut echipajul mort, până la întoarcerea acasă.

„Submarinul «Delfinul» a avut o contribuție esențială la asediul Sevastopolului, pentru că niciun submarin sovietic nu a avut curaj să iasă din port în perioada în care ne-am aflat acolo. În 1942, navele rusești au aflat poziția noastră. Ne-au bombardat cu 542 de bombe și grenade antisubmarin. Comandantul Constantin Costăchescu a dat ordin de imersiune, am intrat până la 60 de metri, apoi până la 80 de metri și nu știam de ce se tot țineau după noi cu vedetele. La 80 de metri adâncime, am oprit tot. Iar submarinul a rămas, precum un copil, plutind pe ape. Noaptea, când totul s-a liniștit și sonarele ne-au indicat că navele rusești nu mai erau în zonă, am ieșit la suprafață și am aflat și cum de ne-au tot urmărit trei zile și trei nopți. Submarinul «Delfinul» are din fabricație o cocoașă, un flotor pentru a-i regla flotabilitatea. În ultima misiune comandantul a dat dispoziție să fie umplută cocoașa cu ulei, să avem de rezervă. Dar în timpul bombardamentelor, s-a fisurat și scăpam ulei. Și așa s-au ținut rușii după noi, vedeau dâra de ulei”, a istorisit viceamiralul Zamfir.

Au reușit să scape, dar drumul de întoarcere spre portul Constanța a durat zece zile, căci pentru a nu-și deconspira poziția, au ocolit spre coasta Turciei. Între timp, rușii anunțau victorioși că au distrus un submarin inamic. „Toată lumea a spus că eram noi. Nu am avut cum să anunțăm că nu era așa, căci din cauza loviturilor primite, stația nu mai funcționa. Primeam mesaje, dar nu puteam să răspundem. Așa că au fost anunțate familiile noastre, care ne-au făcut pomenile creștinești. După zece zile, când ne-am apropiat de Constanța, în dreptul barajului de mine, am dat semnal. Nu le-a venit să creadă că se întoarce submarinul «Delfinul», așa că am fost nevoiți să dăm semnalul de mai multe ori”, a mai relatat viceamiralul.

Viceamiralul Petre Zamfir este înmormântat marți, 17 noiembrie, la orele prânzului, în Cimitirul Central Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.257 secunde