Un bărbat de 51 de ani din Suceava a fost reținut după ce ar fi lovit intenționat cu mașina un adolescent de 14 ani care se deplasa cu o trotinetă electrică. După impact, șoferul ar fi coborât din autoturism și l-ar fi agresat, apoi a fugit de la locul incidentului.
Conflictul ar fi pornit în trafic
Incidentul s-a petrecut marți seară, iar polițiștii au fost alertați prin 112. Din primele cercetări a reieșit că între șofer și adolescent ar fi existat un conflict în trafic, după ce minorul i-ar fi făcut gesturi obscene.
Anchetatorii susțin că bărbatul l-ar fi urmărit aproximativ doi kilometri, din comuna Ipotești până pe o stradă din municipiul Suceava.
Ar fi lovit intenționat trotineta
Ajuns pe strada Madrid, șoferul, aflat la volanul unui autoturism Dacia Spring, ar fi acroșat intenționat trotineta electrică, iar adolescentul a fost proiectat pe carosabil.
Potrivit anchetatorilor, după impact, bărbatul ar fi coborât din mașină și l-ar fi agresat pe minor, după care a părăsit zona.
Dosar pentru tentativă de omor
Adolescentul a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că a suferit contuzii la membrele superioare și inferioare, leziunile necesitând două până la patru zile de îngrijiri medicale.
În urma probelor strânse, polițiștii au identificat și ridicat autoturismul implicat, iar procurorii au deschis un dosar pentru tentativă de omor și lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, conform adevărul.ro.
Poză sugestivă generată cu A.I.