Șocant! Pasagerii au sărit dintr-un avion care a derapat pe pista din Craiova

371
Șocant! Pasagerii au sărit dintr-un avion care a derapat pe pista din Craiova - avion208303100-1329136188.jpg
Mai mulți pasageri ar fi sărit direct pe pistă, din avionul care a derapat pe pista la Craiova.

O pasageră a aeronavei Craiova -Timișoara care a ieșit, astăzi, de pe pistă în momentul în care încerca să decoleze a fost rănită la un picior, ea susținând că pasagerii au fost nevoiți să sară din avion, de teama unei explozii, existând miros de gaz, transmite Mediafax.

Femeia, Maria Vasilache, afirmă că în avion era un miros puternic de gaz, oamenii s-au speriat, iar în momentul în care au fost anunțați că avionul nu va mai decola oamenii au decis să sară din avion, nemaiavând răbdare să fie pusă scara.

"Am simțit un miros de gaz, apoi am văzut cum avionul a derapat. Am fost nevoți să coborâm fără scară și în acel moment a căzut cineva peste mine. Era zăpada foarte mare, până la brâu", a spus femeia.

Ea s-a rănit la piciorul drept, iar la ora transmiterii acestei știri așteaptă în aerogara avionului sosirea unei ambulanțe.

Un avion cu 48 de călători la bord, care trebuie să plece la Timișoara, a ieșit de pe pistă, luni, pe Aeroportul din Craiova, după ce a derapat din cauza zăpezii, când încerca să decoleze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6247 secunde