Constatare amiabilă pe naiba!

Șoferii ajung din biroul polițistului la mâna asiguratorilor

5737
Șoferii ajung din biroul polițistului la mâna asiguratorilor - 1436db5876482359a7b1711c6fee0c9f.jpg
De la mijlocul anului trecut, în România a fost introdus sistemul constatării amiabile ca mijloc de rezolvare a tamponărilor direct între șoferi și firmele de asigurări. Mai exact, șoferii care s-au ciocnit involuntar prin intersecții se pot prezenta direct la firma de asigurări dacă se înțeleg și cad de acord asupra vinovăției. Șoferul care a călcat strâmb își recunoaște greșeala și se duce cu victima sa direct la asigurator pentru a face actele de constatare. Dacă cei doi nu se înțeleg și nimeni nu e răspunzător de producerea accidentului, atunci sunt așteptați la Poliția Rutieră pentru a le face organul dreptate.

Numai că, în realitate, lucrurile se petrec cu totul diferit, sintagma constatatului amiabil fiind de fapt o pătură sub care șoferii ajung din mâinile polițistului în cele ale asiguratorilor. Chiar dacă șoferul care a produs accidentul își recunoaște întreaga vină, cel care va stabili cum s-a produs accidentul și cine a greșit va fi inspectorul de la asigurări. Din birou, pe baza pozelor făcute la avariile mașinilor, acesta decide cine are și cine nu are dreptate. Așa s-a ajuns în multe situații în care șoferii care au produs accidentele să fie scoși basma curată de firma de asigurări numai pentru a nu plăti despăgubirile. În acest caz, cei care se simt nedreptățiți nu au decât soluția instanței de judecată.

Asiguratorul stabilește cine greșește și cui plătește
Reprezentanții Comisiei pen-tru Supravegherea Asigurărilor recunosc că vinovăția producerii accidentelor rutiere o stabilește inspectorul firmei de asigurări și nicidecum conducătorul auto. Asta pentru că șoferii nu au pregătirea și competența necesară în domeniul rutier și pentru a evita posibilele fraude. Asiguratorii spun că sunt situații în care accidentul s-a produs într-un mod și cei doi șoferi se pun de acord să declare altfel. Spre exemplu, dacă un autoturism scump provoacă un accident rutier și lovește o Dacie din 1978, este evident că daunele limuzinei pot depăși lejer de zeci de ori valoarea totală a celeilalte mașini. Așa că cei doi șoferi se înțeleg să declare altfel decât s-a produs evenimentul pentru ca mașina scumpă să fie reparată pe RCA, în timp ce șoferul vinovat scoate din buzunar câteva sute de lei cel mult pentru a plăti daunele la Dacie și să-l omenească pe omologul său. "Acestea sunt cele mai evidente cazuri de fraudă. Când se întâmplă tamponări între mașini foarte scumpe și autoturisme vechi demarăm imediat o anchetă să vedem exact cum s-a petrecut evenimentul. Nu acceptăm dosarul de daune până nu se finalizează cercetările", ne-a precizat inspectorul de daune al unei importante societăți de asigurări.
Însă, uneori, cu scopul de a plăti cât mai puține despăgubiri, societățile cad în extrema cealaltă și resping de la plată daune concrete, produse în condiții cât se poate de clare.
Poliția Rutieră a atras atenția nu doar o dată asupra unor abuzuri practicate de unii asiguratori, care, mânați de dorința de a face economie, încalcă drepturile oamenilor.

Noile norme RCA au intrat în vigoare
Pentru a preveni eventualele abuzuri din partea societăților de asigurări, CSA a modificat normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA).
Astfel, potrivit noilor norme, intrate în vigoare săptămâna trecută, partea păgubită are dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile produse autovehiculului, înainte de efectuarea reparației acestuia. Mai mult, asiguratorul RCA are obligația de a stabili cuantumul despăgubirii la valoarea prețurilor practicate de către service-uri și prevăzute în cataloagele de specialitate, astfel încât despăgubirea primită să-i permită păgubitului efectuarea reparațiilor. Până acum, în aceste situații, costul reparațiilor era stabilit pe baza evaluării asiguratorilor, iar de multe ori prețul era sub cel stabilit de service, diferența fiind suportată din buzunarul păgubitului. Această măsură va permite șoferilor să solicite întâi plata despăgubirilor și ulterior să efectueze reparațiile necesare.
De asemenea, asiguratorul RCA are obligația, în situația în care are suspiciuni întemeiate cu privire la modul de producere a accidentului, de a comunica în scris asiguratului și păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, intenția de a desfășura investigații. Aceste investigații nu pot dura mai mult de trei luni de la data avizării daunei.
Compania de asigurări are obligația de a efectua plata dosarelor de daună în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, față de 15 zile, așa cum era stabilit până acum.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0094 secunde