Șoferii constănțeni, pândiți la trecerile de cale ferată. Polițiștii au sancționat persoanele care își riscau viața

114
< 1 min citire
Șoferii constănțeni, pândiți la trecerile de cale ferată. Polițiștii au sancționat persoanele care își riscau viața - fondcaleaferata21582834683-1750322701.jpg
Polițiștii constănțeni din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au desfășurat, la data de 17 iunie, o acțiune de amploare pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Acțiunea s-a derulat pe raza întregului județ, în zonele unde există astfel de treceri.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, depășirea coloanelor de vehicule oprite, nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere instalate în zonele respective, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 57.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării cinci permise de conducere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0718 secunde