Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au micșorat de la 12 la 3 ani de închisoare pedeapsa aplicată lui Daniel Sârcu, de 27 de ani, acuzat de comiterea infrac-țiunilor de furt calificat, ultraj și ultraj contra bunelor moravuri. El a fost trimis în judecată pentru o multitudine de fapte comise pe raza localității Tătaru, în a cărei locuitori a băgat spaima ani de-a rândul. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Individul a fost judecat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tentativă de omor, furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, ultraj și distruere.
Incidentul pentru care Sârcu a ajuns după gratii a avut loc în luna aprilie 2009, când l-a agresat pe adjunctul șefului Postului de Poliție Comana, agentul șef adjunct Mihai Barbu. Potrivit anchetatorilor, la data de 12 aprilie 2009, pe la ora 13, Sârcu, băut, se afla în barul care aparține SC Selvi Trading SRL. Nu a durat mult până când s-a luat la bătaie cu doi localnici, Ionel Gușețu și Constantin Istrate. Cel din urmă a chemat Poliția, iar la fața locului au venit agentul șef adjunct Mihai Barbu și agentul șef principal Marin Boeru. În timp ce încercau să-și dea seama ce s-a întâmplat și să audieze martorii, Sârcu a tăbărât pe ei, amenințându-i și agresându-i. Nu a fost singurul scandal în care Sârcu a fost implicat în localitatea Tătaru. Cu toate acestea, judecătorii Curții de Apel Constanța, spre deosebire de colegii lor de la Tribunal, au dat dovadă de clemență în ceea ce îl privește.