Și-a ucis fratele din gelozie

636
< 1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dispus majorarea de la șapte la zece ani și jumătate de închisoare a pedespei aplicate lui Nelu Cheltuianu, de 29 de ani, din satul Alba, județul Tulcea, trimis în ju-decată pentru că, în toamna anului trecut, și-a omorât fratele din gelo-zie. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La finalul lunii octombrie, Nelu Cheltuianu și-a omorât fratele, Florin (40 de ani), din cauza unei femei. Potrivit procurorilor, cei doi frați au consumat alcool până târziu în noapte, prilej cu care și-au amintit de toate datoriile și răfuielile din familie. Motivul altercației dintre cei doi a fost o femeie, pe care victima, Florin Cheltuianu, ar fi vrut să o aducă acasă. "Disputa verbală a continuat cu violențe. Nelu Cheltu-ianu nu și-a mai putut stăpâni nervii și l-a pocnit de mai multe ori în cap pe fratele său cu un par", se precizează în rechizitoriul procurorilor tulceni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde