Statistică alarmantă: în curbe au loc mai multe accidente mortale decât în intersecții

537
Statistică alarmantă: în curbe au loc mai multe accidente mortale decât în intersecții - cauzeaccidente-1620149191.jpg

Articole de la același autor

Intersecțiile și curbele reprezintă elemente de infrastructură rutieră unde, statistic, au loc mai multe accidente rutiere. Au constatat-o polițiștii în urma unor studii realizate cu privire la numărul accidentelor care au avut loc în ultimii ani. „La un număr aproximativ egal de evenimente rutiere, în accidentele produse în curbă, în 2019, și-au pierdut viața de peste două ori mai multe persoane față de intersecții”, au arătat polițiștii.

Trecerile la nivel cu calea ferată sunt, de asemenea, periculoase, căci accidentele rutiere care au loc în aceste zone au consecințe dintre cele mai grave, cu pierderi de vieți omenești. Un alt aspect analizat de oamenii legii vizează modul de producere a coliziunii și consecința fatală: pe primul loc sunt accidentele în care sunt implicați pietoni, urmate de coliziunea laterală dintre două mașini, apoi de coliziunea frontală și lovirea unui obstacol în afara carosabilului.

„Neadaptarea vitezei la condițiile de drum și traversarea neregulamentară de către pietoni rămân cele mai frecvente două cauze generatoare de accidente rutiere grave, în general în mediul urban, dar și în mediul rural. Următoarele abateri în ordinea frecvenței lor de manifestare sunt: abaterile bicicliștilor, neacordarea de prioritate pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor”, au mai subliniat polițiștii. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2959 secunde