Studenta care a omorât trei tineri într-un accident petrecut în stațiunea Mamaia a cerut condamnarea la locul de muncă

1472
Studenta care a omorât trei tineri într-un accident petrecut în stațiunea Mamaia a cerut condamnarea la locul de muncă - c1e5d11423cd9bf95ea0e85a90c125cd.jpg
Elena Purdel, tânăra de 26 de ani, din București, care a ucis trei oameni într-un accident rutier petrecut la sfârșitul anului 2007, în stațiunea Mamaia, în dreptul hotelului "Scandinavia", vrea să scape de pușcărie. Ea a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, de către magistrații de la Judecătoria Constanța, iar ieri judecătorii de la Tribunalul Constanța au judecat apelurile declarate în cauză.
Inculpata, prin avocatul ei, a încercat să convingă instanța de judecată că a fost marcată de cele petrecute și că s-ar impune aplicarea unei pedepse mai puțin aspre, respectiv să-și poată ispăși pedeapsa la locul de muncă.
Apărătorul a susținut că tânăra regretă fapta comisă, "că a suferit un șoc după accident și că a avut nevoie de tratament psihiatric pentru a trece peste tragedia cauzată".
"Am înțeles că am adus suferință în familiile prietenilor mei și sunt de acord să le plătesc daune morale în funcție de banii de care dispun. Nu am luat legătura cu rudele victimelor pentru că nu am știut cum să fac față situației", a spus Elena Purdel în fața instanței.
Reprezentantul Ministerului Public în instanță a solicitat magistraților majorarea pedepsei, pe care o consideră prea blândă în raport cu fapta comisă de inculpată.
"Persoanele cu care era în mașină au spus că tânăra băuse înainte de a se urca la volan, că a condus cu peste 130 km/oră și că nu a vrut să reducă viteza cu toate că prietenii ei au rugat-o insistent" - a mai spus procurorul.
Rudele victimelor, care se aflau în sala de judecată, au spus, plângând, că banii acordați de instanța de fond nu vor acoperi niciodată durerea provocată de pierderea copiilor, dar nici nu vor s-o lase să scape ușor pe tânăra care i-a omorât pe cei trei tineri.
Avocații părinților victimelor au spus că sunt nemulțumiți de cei 244.000 de lei acordați de Judecătoria Constanța cu titlu de despăgubiri morale și au cerut daune cuprinse între 53.000 euro și 80.000 euro. Instanța se va pronunța la data de 25 noiembrie.
Elena Purdel a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru că, în noaptea de 28 spre 29 noiembrie 2007, în jurul orei 2,30, a condus cu viteză un autoturism Range Rover, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și a cauzat astfel un accident în urma căruia și-au pierdut viața doi studenți, iar alte două persoane au fost rănite grav.
La acel sfârșit de noiembrie, șapte studenți la diferite facultăți din Constanța s-au înghesuit într-un autoturism Range Rover și au pornit să petreacă în cluburile din stațiunea Mamaia, până târziu în noapte. În jurul orei 2,30, ei s-au decis să se întoarcă la hotelul unde erau cazați, însă, dată fiind viteza mare și faptul că Elena Purdel consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, într-unul din sensurile giratorii tânăra a pierdut controlul direcției, iar autoturismul a intrat pe con-trasens. Probabil, pentru a evita impactul cu o altă mașină, fata a tras de volan, iar Range Rover-ul s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, Alexandru Marin, de 19 ani, din Tulcea, și Daniel Vasile Panait, de 20 de ani, din Călărași, doi dintre pasagerii din mașină, care stăteau unul în brațele celuilalt pe locul din dreapta spate, unde a fost zona de impact, și-au pierdut viața. Alexandru Păun Ivan, un alt pasager, a decedat patru zile mai târziu, la Spitalul Militar Central.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică, la momentul respectiv, șoferița avea o alcoolemie de 0,40.
Gabriel Grigoraș, un alt băiat care a fost rănit în accident și a avut nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale, a formulat și el plângere împotriva Elenei Purdel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7013 secunde