Suspecții din dosarul "Bamburic" vor în libertate

373
1 min citire
Ieri, la Curtea de Apel Constanța trebuia să se judece recursul înaintat de cei trei suspecți din cazul "Bamburic" împotriva emiterii mandatelor de arestare preventivă. Din cauză că unul dintre avocați nu s-a prezentat, judecarea recursului s-a amânat pentru astăzi, la ora 10.
Joi seara, judecătorii de la Tribunalul Constanța au emis mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre cei acuzați că au săvârșit tentativa de omor asupra omului de afaceri constănțean Liviu Dorin Bamburic, care a fost împușcat cu nouă focuri de armă, la mijlocul lunii ianuarie.
Astfel, au ajuns după gratii, Dănuț Maricel Mustață, Grigore Dănilă și Daniel Lili Dediu, de 23 de ani, fiul unui influent om de afaceri din Galați.
De asemenea, judecătorii au decis ca cel de-al patrulea suspect, care are rolul de instigator, Nicolae Purichia, de 38 de ani, să fie cercetat, dar în stare de libertate. De remarcat că, joi seara, atunci când au fost duși în fața judecătorilor de la Tribunal, toți cei patru suspecți au refuzat să dea declarații magistraților.
Totuși, potrivit procurorilor, creierul acțiunii a fost un asociat al lui Bamburic, Dragoș Boștină, care i-ar fi plătit lui Dediu, Mustață și Dănilă, 10.000 de euro pentru a-l ucide pe partenerul său de afaceri.
Oamenii legii spun că Bamburic urma să fie eliminat și, astfel, Boștină ar fi câștigat milioane de euro din tranzacțiile cu terenuri, pentru care avea procuri.
La fel ca și Purichia, Dragoș Boștină este cercetat, dar în stare de libertate, deoarece procurorii nu au strâns, încă, suficiente probe pentru a-l trimite în fața instanței cu propunerea de arestare pre-ventivă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.032 secunde