Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis, ieri, respingerea recursurilor împotriva arestării declarate de Marius Nicolae, de 20 de ani, Cetin Iașar, de 25 de ani, Vasile Tudor Petre - zis "Gogomanu", de 40 de ani, Chiriac Leonte, de 31 de ani și Gheorghe Bărbat, de 31 de ani, acuzați că au organizat și executat jafurile armate comise asupra unei bijuterii din Năvodari, a unei case de schimb valutar din Medgidia și a două case de schimb valutar din Constanța, în acest an, dispunând cercetarea lor, în con-tinuare, în stare de arest preventiv.
În ceea ce îi privește pe Cătălin Petre, de 17 ani, fiul lui "Gogomanu", și Bogdan Zăgureanu, de 39 de ani, reținuți sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism, pentru care magistrații de la Judecătorie dispuseseră cercetarea în stare de libertate, judecătorii de la Tribunalul Constanța au hotărât admiterea recursului procurorilor și arestarea lor.
Aflați, ieri, în fața magistraților de la Tribunalul Constanța, cei șapte inculpați au declarat că sunt nevinovați și că nu au participat la comiterea faptelor. Mai mult decât atât, Cetin Iașar, cel care a recunoscut, în fața procurorilor, comiterea jafurilor, și a povestit despre modalitatea de comitere a acestora, ieri, în sala de judecată, a spus că nu este real că el ar fi recunoscut faptele și că polițiștii ar fi scris în locul lui. "Nu am dat vreo declarație în care să recunosc participarea mea la comiterea faptei. Eu am susținut tot timpul că nu sunt vinovat! Au scris ei!" - a spus Cetin în fața judecătorilor de la Tribunal, dând de înțeles că polițiștii au scris declarația lui.
Potrivit procurorilor, toți indivizii fac parte dintr-o grupare de romi din Medgidia, coordonată de Vasile Tudor Petre, de 40 de ani.
Procurorii spun că primii cinci sunt autorii jafurilor de la casa de schimb valutar din Medgidia (13 ianuarie), bijuteria din Năvodari (3 iulie), casa de amanet din Constanța, de pe strada Mihai Viteazu (28 iulie) și casa de schimb valutar din Constanța, de pe Theodor Burada (19 august). În urma amprentelor și urmelor lăsate la fața locului, anchetatorii au reușit să preleveze probe ADN pe care le-au trimis spre expertiză la București. Astfel, s-a stabilit că probele ADN găsite în casa de amanet de pe Mihai Viteazu sunt ale suspecților Cetin Iașar și Marius Nicolae, în timp ce probele ADN din bijuteria din Năvodari aparțin doar lui Cetin Iașar. În baza probelor administrate, Iașar ar fi recunoscut procurorilor că toți cinci au participat la jafurile armate.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat de la domiciliile celor cinci peste trei kilograme de bijuterii, un pistol cu bile, mai multe săbii și un tricou pătat cu sânge.
Seria jafurilor a fost deschisă încă de la începutul anului, când un bărbat a spart o casă de schimb valutar din centrul municipiului Medgidia. Pe 13 ianuarie, după lăsarea întunericului, individul a pătruns în incinta casei și, după ce a spart ușa de la ghișeu, care era de PFL, cu piciorul, a amenințat-o pe casieră cu o sabie și a luat din sertar 18.000 lei și 300 de dolari. Până să vină poliția, hoțul a fugit cu tot cu bani, fără ca cineva să îi vadă chipul.
Potrivit procurorilor, cei cinci suspecți au dat următoarea spargere pe 3 iulie, la un magazin de bijuterii din Năvodari. Două vânzătoare au fost amenințate atunci cu o sabie și un pistol de indivizi mascați care au fugit cu bijuterii în valoare de 120.000 de euro. Una dintre ele a fost lovită în zona spatelui, dar a reușit să apese butonul de panică.
La sfârșitul lunii, pe 28 iulie, o nouă spargere i-a pus în alertă pe polițiști.
Doi bărbați au jefuit, la ora prânzului, o casă de amanet din centrul Constanței. Până la sosirea polițiștilor, hoții au reușit să fugă cu 11.000 de lei și mai multe bijuterii. Cei doi, cu fețele acoperite, au dat buzna în clădire, unde, înarmați cu pistoale, au intrat în spatele ghișeului forțând ușa. În acel moment, vânzătoarea s-a speriat și a fugit într-un birou alăturat, fără a acționa butonul de panică. Hoții au pătruns imediat în spatele ghișeului, de unde au luat dintr-un sertar suma de 11.000 de lei și mai multe bijuterii. În maximum un minut, cei doi indivizi s-au făcut nevăzuți, fiind preluați, cel mai probabil, de o mașină care îi aștepta în apropiere.
Pe 19 august, aceștia au executat ultimul jaf. Doi bărbați, cu fețele acoperite de cagule, au intrat în jurul orei 10 în incinta casei și au spart geamul de la ghișeu. Indivizii au amenințat-o pe casieră cu un pistol și un cuțit, obligând-o să le dea toți banii. Speriată, femeia le-a dat toată suma aflată în seif, aproximativ 40.000 lei, după care cei doi au fugit pe jos până în zona Gării, unde îi aștepta o mașină.
De asemenea, Cetin Iașar este suspectat că ar fi fost autorul unui jaf și în Călărași, în urma căruia a fost împușcat în umărul drept.