Sute de kilograme de pește, confiscate la Mangalia

170
Sute de kilograme de pește, confiscate la Mangalia - 20130423224956-1366795760.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acționat pentru combaterea braconajului piscicol, pe raza județului Constanța. Astfel, oamenii legii au oprit pentru control o ambarcațiune de tip lotcă cu motor, în care se aflau doi bărbați din Tulcea. În urma controlului au fost găsite două plase de tip setcă, cu o lungime de 180 de metri, pentru care cei doi bărbați nu au putut da explicații. Polițiștii de frontieră au confiscat plasele, ambarcațiunea, motorul, două rame, un rezervor cu benzină și un acumulator, bunuri evaluate la aproximativ 9.500 de lei. 


În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au controlat un Opel Astra, în care se aflau doi bărbați. În urma verificărilor, în portbagaj și pe bancheta din spate a autoturismului au fost găsiți opt saci din plastic în care se aflau peste 250 de kilograme de crap și singer. Pasagerul din dreapta, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Mangalia, le-a recunoscut polițiștilor că sacii sunt ai lui, însă nu are vreun document. Polițiștii de frontieră au ridicat cantitatea de pește, evaluată la peste 2.000 de lei, pe care au predat-o unei societăți comerciale de profil. 


Bărbații s-au ales cu dosar penal pentru lipsa licenței/autorizației de pescuit comercial, deținere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial și transport al peștelui fără documente legale.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Aprilie 2013
Stire din Eveniment : Vindea pește alterat  în Mangalia
Pagina a fost generata in 0.4364 secunde