Sute de militari din șase țări NATO, în instrucţie în Marea Neagră, sub comanda Forțelor Navale Române

237

Articole de la același autor

Până pe 6 martie, Forțele Navale Române organizează exercițiul „Poseidon 21”, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, desfășurat în Marea Neagră, la care participă peste 700 de militari români și străini. Aceştia vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.

Exercițiul „Poseidon 21” este cuprins în Programul NATO de instruire multinațională consolidată/ întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training), un concept complex, destinat instruirii forțelor aliate, care a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, în anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european, precum și pentru a asigura prezența continuă a forțelor aliate în regiunea Mării Negre.

Deschiderea exercițiului multinațional „Poseidon 21” a avut loc sâmbătă, 27 februarie, la Terminalul Pasageri din portul Constanța, în prezenţa şefului Statului Major al Apărării, general – locotenent Daniel Petrescu, şi a şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral Mihai Panait.

Comandamentul Flotei din Constanța conduce activitățile de instruire planificate pe mare, pe uscat și în aer, în care sunt integrate forțe și mijloace din Bulgaria, Franța, Grecia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. „Poseidon 21” are un grad de complexitate ridicat și urmărește utilizarea optimă a capabilităților NATO pentru consolidarea capacității de reacţie rapidă a Alianţei, în contextul schimbărilor continue ale mediului de securitate regional.

Din partea Forțelor Navale Române, participă puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, nava maritimă hidrografică „Cpt.cdor Alexandru Cătuneanu”, nava rapidă de scafandri „Venus”, remorcherele de port și radă „Vârtosul” și „Voinicul”, două detașamente scafandri EOD, scafandri fluviali și scafandri salvatori, precum și un elicopter Puma Naval. România mai este reprezentată la Exercițiul „Poseidon 21” de 4 aeronave MIG-21 Lancer și un elicopter IAR 330 MEDEVAC ale Forțelor Aeriene, un pluton de infanterie de la Brigada 9 „Mărășești” din subordinea Forțelor Terestre, precum și o navă de patrulare și intervenție a Gărzii de Coastă, o autospecială de intervenție pirotehnică și o ambulanță din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Secvenţe de luptă contra ameninţărilor subacvatice

Militarii străini aliați sunt prezenți cu vânătoarele de mine BGS „Tsibar” (Bulgaria) și HS „Evropi”, un robot subacvatic telecomandat (Turcia), scafandri EOD (SUA) și aeronave de luptă „Rafale” (Franța), Eurofighter „Typhoon” (Spania), iar Comandamentul Maritim Aliat al NATO a aprobat participarea la Exercițiul multinațional „Poseidon 21” a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care este alcătuită din nava-comandant TCG „Sokullu Mehmet Paşa” (Turcia), dragoarele maritime „Locotenent Lupu Dinescu” (România) și BGS „Priboy” (Bulgaria) și vânătoarele de mine ESPS „Tajo” (Spania) și TCG „Ayvalik” (Turcia).

Scenariul exercițiului cuprinde secvențe întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, în care vor fi aplicate proceduri operaționale NATO de cercetare hidrografică, de identificare și neutralizare a minelor marine și a dispozitivelor explozive improvizate, secvențe combinate de luptă împotriva aviației inamice, a navelor de suprafață și a submarinelor, precum și manevre de remorcare a unei nave avariate, de reaprovizionare pe mare și de acordare a primului ajutor. În zona terestră, este planificată o secvență interdepartamentală, prin aplicarea unei proceduri operaționale de acțiune, comună MApN-MAI, pentru situația producerii unei explozii la o construcție hidrotehnică din zona litoralului românesc.    



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3403 secunde