Sute de permise auto reținute la trecerile peste calea ferată

249
Sute de permise auto reținute la trecerile peste calea ferată - policecfr-1602265136.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și ai Direcției Rutiere au acționat, săptămâna aceasta, pentru prevenirea accidentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 2.612 sancțiuni contravenționale, dintre care 320 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 2.017 pentru alte abateri prevăzute de legislația rutieră și 275 pentru alte fapte.

În urma neregulilor la regimul rutier, polițiștii au reținut 238 de permise de conducere, dintre care 81 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 18 pentru depășiri neregulamentare în zona trecerilor la nivel cu calea ferată și 139 pentru alte abateri.

De asemenea, pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare, au fost reținute 98 de certificate de înmatriculare.

Oamenii legii atrag atenția: „La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, șoferul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar. Șoferul poate traversa calea ferată prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadența lentă este în funcțiune. Conducătorul auto este obligat să oprească atunci când: barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare; semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune; întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”. Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoare la lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare”. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4537 secunde