Sute de prezentări la spital, mulți constănțeni preluați de ambulanță. Dializații rămân internați

362
Așa cum era de așteptat, vremea de afară a adus la spital sute de bolnavi, iar mulți constănțeni s-au speriat și au sunat la numărul 112, pentru a chema ambulanța. Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, 382 pacienți au fost înregistrați la Unitatea Primiri Urgențe în intervalul 25-26 februarie. Cei mai mulți dintre aceștia au fost copii și persoane 
cu vârsta de peste 65 de ani. 


Cele mai multe cazuri (319) au fost repartizate pe cod verde, adică pacienți al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat. În ceea ce-i privește pe pacienții pentru care există un risc de agravare rapidă, aceștia au fost repartizați pe codurile roșu și galben. În urma investigațiilor de specialitate, din cele 382 persoane, au rămas internate 79, majoritatea pe Pediatrie, Ortopedie-Traumatologie, Gastroenterologie, Cardiologie. 


La fel cum se întâmplă în fiecare an, din cauza poleiului, secția de Ortopedie a fost asaltată de pacienți. 
"Unii au venit după câteva ore de la căzătură, când au observat că li s-a umflat locul unde au suferit traumatismul, alții imediat după producerea incidentului", au precizat medicii ortopezi. 


Specialiștii sfătuiesc persoanele vârstnice să fie mai atente la schimbările bruște de temperatură și să evite deplasările pe gheață, atunci când este posibil. Trebuie subliniat că cei mai predispuși la fracturi sunt cei cu vârsta de peste 50 de ani, care suferă de regulă de osteoporoză. În cazul lor, o simplă căzătură poate duce direct la alte leziuni grave, cum ar fi fracturile de șold. 


Tot din pricina temperaturilor scăzute, la UPU au fost aduși mai mulți pacienți reprezentând cazuri sociale. Aceștia sunt investigați și, în funcție de starea de sănătate, sunt fie internați, fie transferați la adăpostul pus la dispoziție de autoritățile locale. Până în momentul de față, la adăpost au fost duse 12 persoane, alte patru persoane fiind încă în investigații. 


Medicul șef al UPU, dr. Rodica Tudoran, ne-a declarat că, în afara oamenilor străzii care sunt aduși în Urgență cu ambulanța, alții vin ei singuri în UPU, înghețați și cerând ajutor. 


Pentru pacienții dializați, care nu locuiesc în municipiul Constanța, s-a luat deja măsura ca ei să fie internați în spital, urmând a fi externați abia când vremea va reveni la normal. 


v v v


La rândul său, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță, dr. Claudia Tătărici, a declarat că medicii ambulanțieri au preluat din stradă mai multe persoane, atât adulți, cât și copii, pe care i-au dus la adăpostul pentru cazuri sociale. 
În ceea ce privește numărul de solicitări, acesta a crescut deja cu 15%. Constănțenii au acuzat cefalee, dureri abdominale, dureri toracice etc. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6078 secunde