Tamponări în lanț pe Autostrada Soarelui. Se circulă îngreunat

506
Tamponări în lanț pe Autostrada Soarelui. Se circulă îngreunat - autostrada-1659877253.webp
Traficul rutier este îngreunat, duminică, pe A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Capitală. O tamponare a avut loc în zona localității Nicolae Bălcescu, din județul Călărași, potrivit Antena3.ro


Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrul 57, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Călărași, a avut loc o tamponare între trei autovehicule.

Mașinile au fost deja extrase pe banda de urgență.

Traficul rutier se desfășoară îngreunat, cu viteză redusă, pe ambele benzi, pe o distanță de 3 kilometri.


Polițiștii le recomandă șoferilor atenţie în efectuarea manevrelor, schimbarea benzii doar după semnalizarea intenţiei, rularea cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi foarte importantă pentru arterele de viteză este mărirea distanţei de siguranţă între vehicule.

O altă tamponare, între cinci mașini, a avut loc tot pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 162, în apropierea localității Cernavodă, județul Constanța, tot pe sensul spre Capitală.


Pagina a fost generata in 0.41 secunde