În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv uz de armă neletală fără drept, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia.
Descinderea a avut scopul de scoatere din circuitul ilegal a unei arme neletale, care a fost folosită de către un bărbat, în vârstă de 20 de ani, asupra unui alt bărbat, de 26 de ani, la data de 9 iunie.
Astfel, la locație au fost identificate și ridicate, pentru continuarea cercetărilor, mai multe bunuri utile cauzei, respectiv o armă neletală de tip pistol airsoft, cu bile, o bâtă de baseball, un dispozitiv de tip electroșoc, precum și un recipient în care se aflau aproximativ 400 de bile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii î
ntregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Medgidia.