Tânăr motociclist, mort în urma unui accident stupid

457
Tânăr motociclist, mort în urma unui accident stupid - accident-motor-1684077209.jpg

Articole de la același autor

Un motociclist în vârstă de 22 de ani din Turda, judeţul Cluj, a decedat duminică după ce ar fi intrat cu vehiculul într-un stâlp din afara părţii carosabile pe raza localităţii Rimetea.


Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, duminică, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părţii carosabile.


Accidentul a avut loc la ieşirea din Rimetea, judeţul Alba, spre Buru, judeţul Cluj.


“Din nefericire, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Alba.


Mai mulţi salvatori montani din Alba au acţionat ca echipă de prim răspuns şi ulterior de suport, până la sosirea ambulanţei.


Un elicopter SMURD a aterizat în apropierea locului în care s-a produs accidentul, pentru a transporta motociclistul la spital.


Zona este una des tranzitată, mai ales la sfârşit de săptămână, de motociclişti.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3778 secunde