Tânăr prins de jandarmi în Vama Veche, după ce a furat rucsacul unui turist

230
Tânăr prins de jandarmi în Vama Veche, după ce a furat rucsacul unui turist - xjandarmirucsac-1660726244.jpg

Articole de la același autor

Un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis”, aflat la datorie în ziua de marți, 16 august, ora 11.30, în localitatea Vama Veche, a observat un tânăr care s-a grăbit să bage în buzunar niște bani pe care-i avea în mână, la vederea militarilor. Mai mult, individul părea să fie „preocupat” de vitrina unui magazin, încercând să treacă neobservat. Întrucât militarii au devenit suspiciuni, l-au oprit pe tânăr pentru legitimare, iar ulterior l-au condus la postul de poliție din localitate. Aici, întrebările oamenilor legii l-au făcut să fie incomod și a început să spună că nu mai știe exact ce are în rucsacul pe care îl avea asupra lui. Ba că era nu-și amintește, ba că era băut când a plecat de acasă, ba că i le-a pus mama lui. La percheziția rucsacului, s-a constatat că în interior era suma de 2.423 lei, o boxă portabilă, o borsetă cu 205 lei, o pereche de pantaloni sport, dar și un card pe numele unei femei.

Drept urmare, jandarmii au căutat titularul cardului pe aplicația Facebook și i-au lăsat un mesaj prin care-i aduceau la cunoștință găsirea cardului asupra unei alte persoane. Nu mică le-a fost mirarea când după scurt timp la postul de poliție și-a făcut apariția un tânăr din Târgul Mureș, care s-a prezentat ca fiind fiul posesoarei cardului și care le-a spus jandarmilor că în seara precedentă a petrecut cu o persoană în camera de hotel și că de dimineață a observat lipsa sumei de 4.000 lei, a rucsacului, precum și-a altor bunuri. Acesta și-a recunoscut și recuperat bunurile și suma de 2.670 lei, restul până la 4000 lei fiind cheltuiți de către tânărul depistat, anchetat pentru furt. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5059 secunde