Un bărbat de 25 de ani din municipiul Hunedoara a fost reținut de polițiști, după ce autoritățile au descoperit că îngrijea cinci persoane vulnerabile într-un apartament, fără a deține documentele legale necesare pentru desfășurarea unei astfel de activități. Toate cele cinci persoane, cu vârste între 50 și 86 de ani, au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
Oamenii legii au fost sesizați în dimineața zilei de 12 iulie, în jurul orei 10:45, cu privire la faptul că într-un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Hunedoara s-ar afla o persoană cu dizabilități care are nevoie de sprijin, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
La fața locului, polițiștii au găsit cinci persoane cu vârste cuprinse între 50 și 86 de ani. Unele dintre acestea aveau afecțiuni medicale și necesitau îngrijiri de specialitate.
În sprijin au fost solicitate mai multe echipaje medicale, care au acordat primul ajutor și au transportat toate cele cinci persoane la spital pentru investigații suplimentare. Totodată, au fost sesizate și serviciile sociale competente pentru efectuarea verificărilor de specialitate.
Tânărul susține că avea înțelegeri cu aparținătorii
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că persoanele erau îngrijite de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Hunedoara.
„În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că de îngrijirea persoanelor s-ar fi ocupat un bărbat de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, care ar fi relatat că ar fi desfășurat această activitate în baza unor înțelegeri cu aparținătorii beneficiarilor. În cadrul cercetărilor, acesta nu a putut însă prezenta documente care să ateste dreptul legal de a desfășura o astfel de activitate", au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Reținut pentru 24 de ore
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, iar în urma administrării probatoriului acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, iar în urma administrării probatoriului bărbatul de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost reținut pentru 24 de ore", au precizat polițiștii.