Țară, țară, vrem pompieri! De care? Voluntari!

435
Țară, țară, vrem pompieri! De care? Voluntari! - 7290efd113c8baa1269a3a4fc54781bd.jpg
Serviciile voluntare pentru situații de urgență sunt înființate la nivelul fiecărei localități și au ca atribuții principale prevenirea situațiilor de urgență și asigurarea intervenției la nivel local.
În momentul de față, toate consiliile locale din județul Constanța au astfel de servicii, însă numai șase dintre ele au capacitatea operațională de intervenție, adică dețin cel puțin o mașină pentru stingerea incendiilor.
În aceste condiții, ISU Dobrogea reclamă primăriile că nu privesc cu atenția cuvenită acest serviciu, deși el ar putea salva vieți și bunuri materiale. "Considerăm că edilii locali ar trebui să facă un prim pas prin identificarea și promovarea de stimulente pentru atragerea de voluntari. Neimplicarea acestora este relevată de ponderea scăzută, în intervalul 2005-2009, a intervențiilor pentru stingerea incendiilor la gospodăriile populației gestionate exclusiv de aceste servicii, respectiv un procent de 4-7% din totalul incendiilor produse în perioada menționată. Altfel spus, autoritățile administrațiilor publice locale manifestă disponibilitate doar în ceea ce privește achiziționarea de stingătoare și asigurarea combustibilului necesar participării la intervenții cu autoturismele primăriei, nu și pentru încadrarea cu personal, achiziționarea unor autospeciale de stingere a incendiilor, a unor echipamente de protecție necesare grupelor de intervenție, asigurarea pieselor de schimb și confecționarea uniformelor", se arată într-un raport al ISU Dobrogea.
În cele mai multe situații, primăriile invocă lipsa banilor, însă nici localitățile care au primit fonduri de la centru pentru acest lucru nu au reușit să facă ceva, banii întorcându-se intacți la bugetul central.
De asemenea, reprezentanții ISU remarcă faptul că la nivelul județului, implicarea autorităților administrației publice locale în accesarea de fonduri europene pentru dotarea corespunzătoare a serviciilor voluntare este aproape inexistentă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9403 secunde