Peste 1.000 de dosare privind restituirea taxei de poluare sau solicitări privind înmatricularea autoturismelor second-hand fără plata taxei de poluare au fost înregistrate, pe rolul Curții de Apel Constanța, de la începutul acestui an și până în prezent. Deși deciziile date de judecători sunt, în marea lor majoritate, în favoarea cetățenilor care reclamă, autoritățile evită, în continuare, să pună capăt acestei lupte inutile în Justiție.
Există două categorii de dosare care sunt înregistrate la instanțele de judecată și care au legătură cu mult discutata taxă de poluare băgată pe gât cetățeanului român de statul ce-l păstorește. O parte dintre cetățeni solicită autorităților restituirea taxei de poluare, iar o alta cere judecătorilor să oblige statul să respecte normele europene și să îi lase să-și înmatriculeze autoturismele cumpărate second-hand fără plata taxei de poluare. Oamenii susțin la unison că ceea ce se întâmplă nu este decât o "jecmăneală pe față", iar statul român dă dovadă de ignoranță crasă atunci când vine vorba de respectarea normelor europene în materie.
Sute de oameni purtați inutil pe drumuri! De ce?
De la începutul acestui an și până în prezent, 716 dosare au fost înregistrate la Curtea de Apel Constanța privind restituirea taxei de poluare, iar 363 pentru înmatricularea autoturismelor fără plata taxei respective, cu mult mai multe decât anul trecut. În 2011, potrivit statisticilor, 824 de dosare, din ambele categorii, au fost înregistrate pe rolul instanței amintite, ceea ce demonstrează că trendul este unul crescător. Pentru a evita să prelungească viața acestor cauze pe rolul instanțelor de la Constanța, judecătorii sunt obligați să intre în sala de judecată cu sute de dosare odată care au ca obiect acest lucru. De exemplu, în ședința de judecată din 19 iulie, magistrații vor intra în sală cu 213 dosare ce au ca obiect taxa de poluare, iar pe 16 august cu 193 de dosare. Iar asta doar pentru ca oamenilor să nu li se dea termene de judecată care ar putea merge și în 2013, așa cum se întâmplă în alte județe ale țării!
Judecătorii au ajuns la disperare!
Chiar dacă practica este una unitară în Justiția din România în ceea ce privește legalitatea privind impunerea acestei taxe de poluare, autoritățile nu vor să țină seama de zecile de mii de sentințe ce se dau la nivel național, ignorându-le cu nonșalanță și insistând, prostește, într-un punct de vedere ce nu stă în picioare. Mai mult, doar pentru ca juriștii instituțiilor publice să se "acopere" cu hârtii, deciziile primelor instanțe sunt atacate, astfel că valul de dosare circulă la instanțele judecătorești superioare în rang, pentru a se statua, firește, același punct de vedere, doar pentru că "așa vor mușchii" unora!
Judecătorii, sătui să repete, la infinit, același punct de vedere, au ajunsă să scrie cu litere de-o șchioapă în sentințele judecătorești toate argumentele care dovedesc că statul nu are dreptate în această privință.
"Art. 110 din tratatul CE reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind REGULA în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene", se spune într-una dintre hotărârile judecătorești dată de instanțele judecătorești constănțene.
"Mai mult, nici un stat membru nu poate aplica în cadrul produselor provenind din alte state membre, măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale", mai subliniază magistrații constănțeni.
Și mai multe dosare!
Mai mult, pentru că Serviciul de înmatriculări auto din cadrul Prefecturii Constanța nu mai are voie, de curând, să înmatriculeze provizoriu autoturismele cetățenilor care au ales să se judece în instanță pentru taxa de poluare mai mult de 90 de zile, chiar dacă fac dovada că există litigiul respectiv pe rolul instanțelor, la Tribunalul Constanța e posibil să apară un nou val de dosare și o nouă "modă"! Este vorba de înaintarea unor ordonanțe președințiale, prin care Serviciul de înmatriculări auto să fie obligat să prelungească numerele provizorii ale autoturismelor până la finalizarea judecării dosarelor privind taxa de poluare.
Așa se face că efectul de domino creat din cauza ignorării unei situații tranșate deja de judecători aduce pe listele de judecată ale magistraților, sufocate deja, alte sute de dosare.