Micuța înotătoare de numai 11 ani Mara Constantin, de la CS Farul, a reușit să urce pe podium, nu odată, ci de cinci ori, la Campionatul Național de natație pentru copii (11 - 13 ani), desfășurat, zilele trecute, la Brăila.
Iată rezultatele înregistrate de Mara: două medalii de aur - 100 m liber, 50 m fluture; două medalii de argint - 50 m liber, 50 m spate; o medalie de bronz - 200 m liber; locul 4 - 100 m spate; locul 7 - 200 m mixt.
Delegația Farului pentru Naționalele de la Brăila a fost formată din cinci sportivi, însă singurele medalii au fost obținute de Mara Constantin, înotătoare care practică acest sport de patru ani și este îndrumată de antrenoarea Georgeta Handrea.
"Delfinii" Constanței au avut o sarcină grea la această competiție, lupta s-a dat în bazin, dar și în afara acestuia. Astfel, cei care au avut rezistența necesară și au făcut față căldurii insuportabile și a timpului îndelungat de așteptare între probe și care au fost bine pregătiți au câștigat.
"Sportivii noștri au progresat și au făcut față unui concurs maraton. Pentru mine, ca antrenoare, este un lucru îmbucurător. Au câștigat cei mai bine pregătiți înotători, dar și cei care au reușit să reziste psihic concursului și căldurii infernale. Au fost opt reuniuni în total, cea mai scurtă a durat două ore, iar restul cam 3 - 4 ore în parte, am așteptat extraordinar de mult. La fiecare probă au participat în jur de 100 concurenți, deci o competiție strânsă, în care ne-am descurcat destul de bine", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenoarea CS Farul, Georgeta Handrea.
Din păcate, un alt sportiv de perspectivă al Farului, Cătălin Miloș, a fost nevoit să se retragă din competiție, datorită căldurii și a emoțiilor, care, cumulate, i-au produs o stare foarte proastă micuțului de 13 ani, acesta reușind numai o clasare în primele 20 de locuri la a doua reuniune.