Un taximetrist din Constanța a fost agresat și tâlhărit, în noaptea de dumi-nică spre luni, de un client beat care, după ce nu i-a plătit cursa, l-a bătut și i-a furat autoturismul.
Luni dimineață, în jurul orei 2,30, taximetristul Angheluș Crăcea, în vârstă de 61 de ani, din Constanța, a efectuat o cursă, fiind angajat al societății "Săgeata Taxi" SRL.
Ajuns la destinație, clientul a refuzat să achite contravaloarea cursei.
Mai mult, bărbatul l-a lovit pe taximetrist, iar apoi i-a furat mașina, un autoturism marca Daewoo Matiz, și a fugit de la locul faptei.
Plin de sânge, Angheluș Crăcea a cerut ajutor prin Serviciul 112, iar polițiștii au pornit pe urmele infractorului.
La scurt timp, oamenii legii au depistat, pe bulevardul Mamaia, autoturismul în cauză și l-au scos din trafic.
Ei l-au identificat și pe autorul faptei, Sevin Aivas, de 25 de ani, din Constanța, și au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere și avea și o alcoolemie de 1.05 mg/l.
Taximetristul a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale, starea sa fiind stabilă.
Totodată, pe numele lui Sevin Aivas a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul fără permis și conducere în stare de ebrietate. Polițiștii cercetează cazul pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, iar agresorul taximetristului ar putea fi acuzat și de tâlhărie.