Breaking news Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au fost aduși la instanță pentru stabilirea măsurii preventive

723
< 1 min citire
În urmă cu puțin timp, procurorii Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan au fost aduși la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde magistrații urmează să stabilească ce măsuri preventive vor lua față de ei.
Potrivit anchetatorilor, Gigi Valentin Ștefan este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale), iar Teodor Niță este acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0461 secunde