Ți-ai vândut mașina, dar primești amenzi? Iată ce este de făcut!

3047
Ți-ai vândut mașina, dar primești amenzi? Iată ce este de făcut! - fondamenzivandutmasina-1601385230.jpg

Articole de la același autor

Situațiile în care constănțenii își vindeau mașinile dar ulterior se trezeau că au de plătit amenzi pentru neachitarea peajului sau a rovinietei ajunseseră, la un moment dat, un fenomen. Legislația a fost schimbată între timp, atrag atenția reprezentanții Serviciului de Permise Constanța, iar informațiile privind schimbarea proprietarilor ajung mult mai repede în evidențele instituției respective.

Ani la rând, o teamă a celor care-și vindeau autoturismele era că, după înstrăinarea vehiculului, tot riscau să primească înștiințări de plată pentru că noul proprietar nu a achitat peajul la trecerile peste pod sau nu a achitat rovinieta. De altfel, devenise o practică, în special în rândul adepților de a încălca legea, să achiziționeze vehicule, să nu le înmatriculeze în termenul legal și să călătorească prin toată țara, „încărcându-i” cu amenzi pe foștii proprietari.

Pentru a pune capăt acestui fenomen, în 2018 a fost schimbată legislația. Astfel, în prezent, unitățile teritorial administrative pe raza cărora locuiește fostul proprietar au obligația să înștiințeze Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare cu privire la înregistrarea vânzării și scoaterea ei din evidență.

„Concret, fostul proprietar merge la serviciul de taxe și impozite al localității unde domiciliază, scoate autovehiculul din evidență, ulterior, este în sarcina serviciului de taxe și impozite să înștiințeze, prin mijloace tehnice electronice, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare”, a precizat comisar șef Liviu Vîrșă, șeful SPCRPCÎ Constanța. Înștiințarea respectivă trebuie făcută în termen de cinci zile și, potrivit comisarul șef Liviu Vîrșă, în prezent, majoritatea primăriilor respectă aceste termene.

Totodată, legislația impune ca noul proprietar să înmatriculeze autoturismul în termen de 30 de zile. „Dacă după 90 de zile de la vânzare, noul proprietar nu a transmis datele, se suspendă înmatricularea, plus acesta primește o amendă consistentă. Astfel, fostului proprietar nu îi mai vine nimic, nicio amendă, pentru că înmatricularea este suspendată”, a arătat șeful Serviciului de Înmatriculări.



CNAIR trimite pățiții la instanță să depună contestații


Există însă posibilitatea ca noul proprietar să iasă din oraș cu mașina în cele 35 de zile pe care le are, legal, la dispoziție pentru a o înmatricula, să ia o amendă, care să fie transmisă fostului proprietar. În această situație, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că singura soluție este contestarea contravenției în instanță.

„Situația se datorează faptului că, în urma vânzării vehiculului, noul proprietar nu a efectuat transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului în termenul prevăzut de OMAI 1501/2006. CNAIR SA nu are niciun drept în aplicarea sancțiunilor altor persoane decât celor înscrise în certificatul de înmatriculare sau ca deținători sau ca utilizatori în baza unui drept legal. În această situație, puteți formula o contestație la procesul verbal emis, în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, conform celor înscrise în procesul verbal primit. Totodată, vă puteți adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în a cărui rază de competență a fost înmatriculat vehiculul, în vederea depunerii unei notificări cu privire la înstrăinarea vehiculului. Notificarea trebuie să fie însoțită de copii după documentele justificative, precum contractul de vânzare-cumpărare, certificat de radiere fiscală”, au arătat reprezentanții CNAIR SA.

Se impune observat, de asemenea, faptul că parcursul soluționării acestei probleme care, de-a lungul anilor, a dat numeroase bătăi de cap proprietarilor de vehicule este lung și întortocheat. Astfel, în loc să fie soluționate contestațiile pe cale administrativă, prin depunerea la CNAIR a documentelor justificative privind înstrăinarea vehiculului, foștii proprietari sunt îndrumați spre instanță. Iar asta în condițiile în care instanțele de judecată sunt deja încărcate cu dosare, iar un proces pentru soluționarea unei amenzi pentru rovinietă poate dura câteva luni bune!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4801 secunde