Tineri prinși cu droguri în stațiunea Mamaia

560
Tineri prinși cu droguri în stațiunea Mamaia - droguri-1313562092.jpg

Vacanța la mare nu s-a încheiat tocmai bine pentru mai mulți tineri care și-au propus să-și facă de cap, în week-end-ul care a trecut, pe litoralul românesc. Și cum distracția înseamnă, pentru unii, și a încerca "senzații tari" - marca droguri, polițiștilor nu le-a fost prea greu să prindă în flagrant câțiva teribiliști ai acestor vremuri care se aflau "în al nouălea cer" la Mamaia.
Polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Constanța au acționat în stațiunea Mamaia, la locul de desfășurare a unui festival, unde au fost prinși șase tineri, cu vârste între 22 și 31 de ani, care dețineau, în vederea consumului propriu, 17 grame de canabis, 6 grame de rezină de canabis și 11 comprimate ecstasy.
Împotriva acestora, s-a dispus întocmirea de dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fapte prevăzute și pedepsite de art. 2 și 4 din Legea 143/2000 cu pedepse cuprinse de la șase luni la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
Cercetările sunt continuate de către procurorii DIICOT, cu suspecții în stare de libertate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8841 secunde