Tortură în beciul Securității din Constanța. "Te ucideau cu zâmbetul pe buze și te înviau cu un strop de apă"

Torturat psihic, bătut crunt până era adus în pragul morții și apoi "înviat" cu un strop de apă și încarcerat în condiții de nesuportat, în condiții insalubre și în frig. Aceasta este experiența trăită în beciul Securității din Constanța, în urmă cu mai bine de șase decenii, de constănțeanul Paul Andreescu, pe când nu împlinise încă 17 ani. 

Trei luni și jumătat, a fost chinuit în beciul Securității din Constanța, ulterior a trecut prin clipe greu de imaginat în cei cinci ani petrecuți în lagărele de pe teritoriul țării (printre care și la Periprava), pentru ca după eliberarea din lagăr să îi fie impus domiciliu forțat într-un sătuc de foști deținuți politici din județul Brăila. Ani de schingiuiri, de tortură, bătăi până când ajungea carne vie și sclavie pentru că în anul 1956, pe când nu împlinise încă 17 ani, a intrat în vizorul Securității după ce împreună cu mai mulți tineri au plănuit să formeze un grup de rezistență anticomunistă. Au avut satisfacția că au reușit, prin uneltirile lor, să determine autoritățile să anuleze o defilare programată să se desfășoare în Constanța, dar chinurile care au urmat sunt greu de imaginat. "Nu văzusem filme de groază, pentru că nu rulau pe atunci, dar le-am trăit", rememorează Paul Andreescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Constanța, astăzi ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani. În noiembrie 1956, Securitatea a aflat despre planurile lor. Au fost turnați, consideră Paul Andreescu. De altfel, "Securitatea nu a depistat și nu a prins nici 2% din numărul celor trecuți prin beciurile ei. Ceilalți au căzut prin trădare", afirmă fostul deținut politic. 

"Era un ger cumplit când am fost arestat iar în beciul Securității nu era sistem de încălzire. În celula aceea m-au ținut vreo lună de zile, iar apoi m-au mutat în sediul nou, unde în prezent se află Inspectoratul Județean de Poliție Constanța. Era o celulă întunecată cu o lumină slabă care venea de sus, de undeva de la vreo trei metri înălțime. Singurul mobilier era un pat din beton pe care era o saltea cu praf de paie și o pătură cazonă", își amintește Paul Andreescu despre celula în care a fost încarcerat în beciul Securității – astăzi sediu al Direcției de Agricultură Constanța. Era dus, de la celulă la interogatoriu și invers, cu cătușe la mâini și ochii acoperiți; număra pașii și treptele încercând să afle unde urma să ajungă. Ținut nemâncat, în frig, bătut ziua și torturat psihic noaptea. "Trecerea de la agresiune la grijă mi s-a părut neverosimilă. Nu puteam să înțeleg trecerea rapidă de la o stare la alta. Dar aceea le era meseria. Te ucideau cu zâmbetul pe buze și te înviau cu un strop de apă. (…) Pentru ei era o treabă ca oricare alta. Un fel de lecție predată într-o altfel de școală. Eu porneam pe lungul drum al suferinței, al lacrimilor interioare și de multe ori al deznădejdii", își amintește Paul Andreescu. 

Torturat zi și noapte

Acesta rememorează multe despre bătăile primite în anii de detenție, primele fiind cele din beciul Securității. "Haidamacii s-au repezit pe mine ca niște fiare pe pradă. Unul mi-a prins mâinile și mi le-a sucit la spate, iar celălalt a înfipt o mână în părul meu și m-a aplecat cu atâta putere, că simțeam că îmi ia scalpul și îmi dislocă coloana. Fiecare lovitură o simțeam ca un cutremur. (…) Atunci, în acele momente, nu te mai împotrivești. Simți doar că viața se îndepărtează de tine și devine dependentă de ații. Pe măsura trecerii timpului, loviturile se făceau mai simțite și se înmulțeau. Mă îndreptam de ceafă și mă strâmbam în altă parte. Frigul din celulă se făcea mai greu de suportat pe locurile unde eram lovit. Îmi doream să nu am fisuri ale oaselor sau fracturi. Câteva lovituri primite în piept mă făceau să simt dureri la fiecare respirație. Pentru un arestat, noțiunea de timp era totdeauna aproximativă. Reperele erau stingerea, deșteptarea și cu aproximație… mesele. Dar toate erau relative. Orice gardian putea să dea stingerea când voia el. Nimeni nu îl controla sau pedepsea dacă lua o oră mai devreme decât ar fi trebuit. Prin anchetarea mea în două schimburi îmi furau oficial câteva ore de somn și era tot o formă de tortură. Și nu una oarecare. Era o tortură mascată, dar gravă", rememorează fostul deținut politic. 

Supravegheat de Securitate mai bine de două decenii 

După trei luni în celula Securității, a urmat procesul și condamnarea la închisoare. "Bandiții" – cum erau numiți dușmanii poporului, atât în Securitate cât și ulterior în lagăr, nu aveau mai mult de 21 ani și au fost condamnați la ani grei de muncă silnică. Pentru Paul Andreescu au însemnat lagărele Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoenești și Grădina. Ulterior, vreme de 26 de ani, constănțeanul a fost supravegheat de Securitate. În 2008, când și-a citit dosarul, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a aflat că nu mai puțin de 40 de informatori au fost în jurul lui, iar de dosar s-au ocupat, de-a lungul timpului, peste 100 de ofițeri. Pentru un om simplu, un tânăr de 16 ani care încerca să clatine un sistem… 

Durerile și clipele de teroare trăite din cauza persecuției comunismului, atât în perioada încarcerării în beciul Securității, ulterior în lagăre și în satul Rubla din Balta Brăilei, constănțeanul Paul Andreescu le-a descris în cartea autobiografică "Culorile Suferinței".