Traficanții aveau materie primă pentru a realiza peste un milion de doze de anabolizante, în primul laborator clandestin descoperit de DIICOT

543
Traficanții aveau materie primă pentru a realiza peste un milion de doze de anabolizante, în primul laborator clandestin descoperit de DIICOT - x-update-laborator-anabolizant2-1680251550.jpeg

Articole de la același autor

În urma celor 37 de percheziții efectuate în România și Republica Moldova, în cadrul cărora a fost depistat și primul laborator de produse anabolizante din țara noastră, au fost descoperite și ridicate 340.000 de comprimate conținând diverse substanțe, 20.000 de flacoane cu doze multiple de substanțe, 28.000 de fiole, 433 de seringi, 8.500 de etichete, 6,5 kilograme de pulberi active, 46 de litri de substanțe active lichide și 100 de kilograme de celuloză microcristalină. Reamintim că au fost realizate percheziții în județele Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu.

De asemenea, au fost ridicați 47.000 de euro, 42.000 de lei, 193.000 de lei moldovenești, 15.800 USD, precum și 8 ceasuri de lux, 2 cristale, posibil pietre prețioase, 5 autoturisme, 2 portofele de criptomonede offline, 25 de telefoane mobile și 17 carduri bancare. Din cercetări a rezultat faptul că grupul infracțional ar fi avut pe stoc produse și substanțe active suficiente pentru producerea a peste un milion de doze de anabolizante (sub formă de comprimate, fiole, flacoane sau pulberi). În cauză, s-a reținut că mai mulți cetățeni, cu dublă cetățenie română/moldovenească, ar fi constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional organizat specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc. Grupul infracțional organizat ar fi fost condus de o persoană bănuită, absolventă a facultății de farmacie din Republica Moldova.

Profitând de modificările aduse Legii nr. 104/2008 în anul 2021, grupul infracțional organizat și-ar fi intensificat activitatea infracțională, sens în care ar fi înființat un laborator clandestin de fabricare a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc situat în județul Bacău.

Precursorii necesari fabricării produselor conținând substanțe dopante cu grad de mare risc ar fi fost introduși în România prin intermediul unor colete expediate din China.

După primirea substanței active, membrii grupului infracțional ar fi fabricat produsele în laboratorul clandestin, după care ar fi expediat produsele finite consumatorilor de astfel de substanțe de pe teritoriul României și al Uniunii Europene.

Din actele de urmărire penală, a reieșit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2021, membrii grupului infracțional ar fi expediat colete în urma cărora ar fi obținut cel puțin 1.000.000 de euro, sumă care ar fi fost investită în bunuri aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 11 persoane bănuite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4051 secunde