Tragedie la "Doi Cocoși": prinși sub malul de pământ!

1187
1
Tragedie la

După ce, în urmă cu două zile, un muncitor a murit pentru că un mal de pământ a căzut peste el la Murfatlar, ieri, o tragedie trasă parcă la indigo a avut loc în Constanța!

Inspectorilor de muncă nu le vine a crede că, în două zile consecutive, au fost nevoiți să demareze cercetările în două accidente de muncă ce s-au soldat cu persoane decedate și care s-au petrecut în condiții identice.
Un apel prin 112 a alertat, ieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, Poliția și Serviciul Județean de Ambulanță Constanța cu privire la un accident de muncă ce a avut loc, în zona "Doi Cocoși", din cartierul Palas, din Constanța. Doi muncitori de la o firmă ce executa lucrări de canalizare au fost suprinși de un mal de pământ.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, evenimentul s-a petrecut la ora 14,45, la intersecția străzilor Elena Cuza și Valului, când doi muncitori necalificați ce erau angajați ai SC "Alciscor Serv Construct" SRL, din localitatea Mărginenii de Jos - Prahova, ce executau lucrări de canalizare, au coborât într-un șanț de aproximativ doi metri. Din cauză că malul nu a fost asigurat în mod corespunzător, pământul s-a surpat peste cei doi.
Din nefericire, pentru unul dintre bărbați nu s-a mai putut face nimic. Mihai Costache, de 45 de ani, a decedat, pe când fratele său, Constantin Costache, de 43 de ani, a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Vizavi de acest eveniment nefericit, reprezentanții RAJA au venit cu următoa-rele precizări: "În data de 17 mai 2012, pe șantierul Contractului de realizare a lucrărilor «Reabilitare rețele de apă în zona Centru - inclusiv magistrale - localitatea Constanța» a avut loc un grav accident de muncă soldat cu pierderea unei vieți omenești și rănirea gravă a altei persoane, lucrători pe șantierul respectiv.
Contractul de lucrări are ca antreprenor general «Grupo Sotoval de Con-strucciones y Protectos S.L.», fiind câștigat în urma desfășurării unei licitații internaționale. Întreaga responsabilitate pentru cele petrecute revine antreprenorului general, care este obligat, conform legii, să asigure respectarea întocmai a condițiilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Exprimându-ne regretul față de cele întâmplate, precizăm încă o dată că SC RAJA SA, ca beneficiar final al lucrării, nu este în niciun fel implicată în producerea acestui tragic accident".

Amintim că, miercuri dimineață, Lucian Mărgărit, de 41 de ani, a murit, la Murfatlar, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Acesta lucra tot ca muncitor necalificat, dar la o firmă din București ce executa lucrări de canalizare în localitatea Murfatlar.
În ambele accidente de muncă, atât Poliția, cât și inspectorii ITM Constanța au demarat anchete separate pentru a stabili condițiile concrete în care s-au petrecut tragediile.



Comentează știrea

MIRUNA
18 mai 2012
Inspectorilor de muncă nu le vine a crede că, în două zile consecutive, au fost nevoiți să demareze cercetările în două acci

hahaha.nu le vine sa creada...pai daca voi putorilor,spagagiilor,nesimtitilor, coruptilor,incompetentilor si ce alte insusiri mai aveti nu va faceti datoria si nu dati amenzi si luati spagi de la patroni? de cate ori vi se sesiseaza ceva in neregula raspundeti sesizarilor? de cate ori controlati firmele?ipocrililor!

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Mai 2012
Stire din Eveniment : Tragedie la Murfatlar
Pagina a fost generata in 0.7136 secunde