Tragedie rutieră la Nicolae Bălcescu

399
Un grav accident rutier a avut loc, ieri dimineață, la Nicolae Bălcescu. O persoană a murit, alta a fost rănită grav, iar altele două au fost rănite ușor. Totul din cauza unui șofer care a făcut o depășire fără să se asigure!
Daniel Dăscălescu, de 36 de ani, din Botoșani, care se afla la volanul unui autoturism marca Peugeot Partner, și circula pe DN 2A, dinspre Hârșova spre Constanța, la Km 174, din cauza unei manevre de depășire efectuată fără să se asigure, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Daewoo Matiz, condus de Ioan Purice, de 61 de ani, din Năvodari.
În urma coliziunii extrem de violente, a decedat pe loc pasagerul din dreapta față a Matizului, Steliana Olisenschi, de 64 de ani, din Năvodari, iar șoferul Matiz-ului a fost transportat la spital în stare foarte gravă.
În accident, au mai fost răniți, dar ușor, spun polițiștii, Daniel Dăscălescu, șoferul Peugeot-ului, dar și Gheorghe Fiță, de 43 de ani, pasager în același automobil.
Șoferul vinovat de producerea tragediei, Daniel Dăscălescu, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă, permisul său fiind reținut până la finalizarea cercetărilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : Grav accident rutier la Nicolae Bălcescu
Luni, 19 Decembrie 2011
Stire din Eveniment : Accident rutier în cartierul Coiciu
Pagina a fost generata in 1.1985 secunde