Traian Băsescu, citat la Judecătoria Constanța

211
1
Traian Băsescu, citat la Judecătoria Constanța - traianbasesculitoral-1412850941.jpg

Articole de la același autor

Procesul lui Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat în față pe șeful statului, Traian Băsescu a început, astăzi, la Judecătoria Constanța. Judecătorii au amânat cauza până pe 20 noiembrie, președintele României fiind citat în acest dosar, ca și martor. Șeful statului este așteptat să depună mărturie pe 20 noiembrie, însă acesta nu este obligat să vină la proces, putând fi reprezentat de un apărător.

Reamintim că Zglobiu a fost trimis în judecată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Șeful statului a depus o plângere penală împotriva bărbatului și pentru ultraj, însă procurorii au decis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte. În luna mai, bărbatul de 39 de ani l-a scuipat în față pe președintele Traian Băsescu în momentul în care acesta din urmă a coborât de pe bricul Mircea, în dana de pasageri a portului Constanța. Bărbatul a fost supus mai multor evaluări psihiatrice, iar concluzia a fost că suferă de tulburări de personalitate dar că, în momentul gestului avea discernământ și a săvârșit fapta cu intenție. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5128 secunde