Traian Băsescu: Am aprobat cererea privind începerea urmăririi penale în cazul celor cinci foști miniștri

97
Traian Băsescu: Am aprobat cererea privind începerea urmăririi penale în cazul celor cinci foști miniștri - traianbasescu-1412346611.jpg
Președintele Traian Băsescu a anunțat, astăzi, că a cerut MJ și l-a informat pe procurorul general în legătură cu solicitarea făcută de începere a urmăririi penale față de foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu în dosarul Microsoft, transmite Mediafax.ro.

"În ceea ce privește solicitarea făcută de ministrul Justiției cu privire la cinci foști miniștri legat de dosarul Microsoft, am aprobat sau, corect din punct de vedere al legii este: am cerut ministrului Justiției, și l-am informat pe procurorul general legat de această solicitare făcută către ministrul Justiției, începerea urmării penale pentru doamna Țicău Adriana, pentru domnul Sandu Gabriel, pentru domnul Athanasiu Alexandru, pentru domnul Tănăsescu Nicolae Mihai și pentru domnul Funeriu Daniel", a spus Băsescu.
"Nu a fost o cerere formală de începere a urmării penale, am studiat bună parte din cele 13 bibliorafturi care au fost trimise și cred că acest caz trebuie anchetat cât mai rapid până la capă t", a adăugat el.
Președintele a mai spus că, "din documentele care există în dosar, nu toate vinovățiile sunt la fel și așa rezultă și din referatul procurorilor". "Spre exemplu, Daniel Funeriu, nu există nicio suspiciune cu privire la bani, la mită și așa mai departe, este doar în zona de eventual abuz în serviciu", a menționat Băsescu.
"Vreau să fac următoarea precizare: acești oameni nu au nicio calitate în acest moment. Doar în urma continuării anchetei procurorii pot să le dea o calitate sau alta, pot să-i scoată de sub urmărire penală. Altfel spus, în acest moment, niciunul din cei cinci nu are nicio calitate, este exact formularea pe care a folosit-o DNA atunci când a fost vorba de domnul Victor Ponta. Deci, sunt egali ca și situație. Ei nu au fost trimiși cu nicio calitate. Calitatea pe care le-o vor da eventual procurorii este ulterioară solicitării mele de începere a urmării penale. Deci nu au nicio calitate, sunt egali cu Victor Ponta în acest moment. Rămâne de văzut dacă li se vor menține calitățile celor cinci la fel ca a lui Victor Ponta sau Victor Ponta va dobândi vreo altă calitate mai târziu", a declarat Băsescu.
Președintele a precizat că, din punctul său de vedere, ancheta poate să continue."Și cred că orice întârziere a Parlamentului este dăunătoare pentru credibilitatea Parlamentului României", a mai spus el.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3948 secunde