Trei tineri cu cagule au intrat în casă peste o familie din Ovidiu

686
Polițiștii din Ovidiu au fost anunțați, sâmbătă seară, în jurul orei 23, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că trei tineri cu fețele aco-perite cu cagule au pătruns în locuin-ța unor localnici și, sub amenințarea cu un cuțit și prin agresiune fizică, le-au furat suma de 2.000 de lei și un telefon mobil.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au ajuns chiar atunci când unul dintre suspecți sărea gardul din spatele locuinței victimelor, moment în care s-a pornit în urmărirea acestu-ia, el fiind reținut și imobilizat la scurt timp. Este vorba de Saisuf A., de 19 ani, din Ovidiu. În urma cercetă-rilor efectuate, oamenii legii i-au identificat și pe ceilalți doi suspecți, Emanuel Mihai M., de 20 de ani și Ion Iulian M., de 29 de ani, într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
Cei trei tineri au fost conduși la Po-liție, unde au fost reținuți pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Februarie 2012
Stire din Eveniment : Hoții i-au furat salcâmii din curte
Pagina a fost generata in 0.22 secunde