Tribunalul Constanța îl va audia pe tatăl celor doi frați bulgari care au trecut ilegal granița

180
2 min citire
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au continuat cercetarea judecătorească în dosarul celor doi frați bulgari, Radoslav Manolov și Ivelin Manolov, ambii de 26 de ani, prinși la începutul lunii iulie în timp ce treceau ilegal frontiera de stat.
Judecătorii au audiat, ieri, pe un prieten al tatălui inculpaților, care a declarat că a fost sunat de acesta, care i-ar fi spus că băieții lui urmează să plece în Italia, la mama lor, și l-a rugat să îi găzduiască, pentru o noapte, la el. Tatăl inculpaților nu i-a spus că tinerii ar fi avut interdicție de a părăsi țara, el întărind, și ulterior arestării celor doi, cele spuse.
La termenul următor, instanța îl va audia chiar pe tatăl inculpaților, Atanas Manolov, și un prieten de-al fiilor acestuia, Peter Roncev.
Indivizii au fost depistați în zona localității Șipote, lângă frontiera româno-bulgară, în urma unei acțiuni pe linia combaterii migrației ilegale. Cetățenii bulgari au declarat că intenționau să ajungă în Italia la mama lor și faptul că bănuiau că sunt dați în consemn la frontieră.
În urma verificărilor efectuate în colaborare cu autoritățile de frontieră bulgare, a reieșit că cele două persoane au antecedente penale și, din luna iunie 2008, sunt date în urmărire pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, răpire și tentativă de jaf pe teritoriul statului vecin.
La percheziția efectuată, într-un bagaj a fost descoperit un pistol calibrul 9 mm, având seria și tipul șterse prin polizare, un cilindru metalic de aproximativ 40 cm (posibil amortizor), o cagulă neagră, suma de 200 de euro, un box metalic și mai multe cartele SIM.
Cei doi au fost prezentați Serviciului Teritorial Constanța al DIICOT, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
În ceea privește arma descoperită asupra sa, Ivelin Manolov a declarat în fața magistraților că a găsit-o în pădure și intenționa să o predea autorităților române. Fratele lui, Radoslav Manolov a declarat că nu știa de existența armei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0341 secunde