Un afacerist din Mangalia și-a zburat creierii

1794
Un afacerist din Mangalia și-a zburat creierii - pusca-1333571769.jpg
Un apel la Serviciul unic de urgență 112 îi alerta pe polițiști, ieri după-amiază, în jurul orei 16,00, că un afacerist din Mangalia s-a împușcat în cap cu o armă de vânătoare.
Oamenii legii ajunși la fața locului au găsit trupul neînsuflețit al lui Lazăr Mangu, în vârstă de 49 de ani, în spatele vilei unde locuia, iar lângă el pușca folosită. Bărbatul nu a lăsat niciun bilet de adio, prin care să-și justifice gestul. Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit, însă, că înainte de gestul fatal afaceristul ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi avut o ceartă aprigă cu soția; apropiații chiar susțineau, aseară, după aflarea veștii, că discuțiile dintre cei doi ar fi fost pe tema infidelității.
Zona a fost înconjurată de specialiștii Serviciului Criminalistic din cadrul Poliției Constanța, iar la fața locului a sosit și un procuror, pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul. Potrivit anchetatorilor, bărbatul deținea în mod legal arma de vânătoare.
Lazăr Mangu și soția lui, Argentinia, erau deținătorii Vilei Argentinia din stațiunea Saturn și a firmei SC Argentinia SRL, cu obiect de activitate construirea și repararea navelor subcontractoare a DMHI Mangalia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7507 secunde