Un an și două luni de închisoare pentru că a furat o mașină din Hârșova și a păcălit polițiștii

1724
Silviu Sebastian Vladu, tânărul de 22 de ani, din Hârșova, pentru care procurorii din lo-calitate dispuseseră arestarea în lipsă, la începutul lunii aprilie, pentru conducere fără permis și furt calificat, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Hârșova la pedeapsa de un an și două luni de închisoare cu executare. Decizia a fost atacată cu apel, care se va judeca de Tribunalul Constanța la data de 10 august.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 27 martie a.c., polițiștii din localitate au încercat să oprească în trafic o mașină marca Dacia, cu numărul de înmatriculare CT-03-FCL, dar șoferul nu a oprit la semnal. Dimpotrivă, pentru a scăpa, a apăsat pe pedala de accelerație și s-a făcut nevăzut. Polițiștii au plecat în urmărirea lui și au reușit să-l tragă pe dreapta după o cursă ca-n filme pe străzile Hârșovei. Supărat că a picat în mâna oamenilor legii, șoferul a refuzat să sufle în aparatul Drager, dar și să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Numai că ancheta a scos la iveală faptul că tânărul nu avea permis de conducere și de aceea nu a oprit la controlul polițiștilor. Mai mult decât atât, el a spus că mașina era a unui prieten. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal pentru că a refuzat să fie testat cu aparatul Drager și pentru conducere fără permis, după care l-au lăsat să plece. Ei au continuat apoi verificările în ceea ce privește autoturismul cu care a fost prins. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că mașina fusese furată, chiar în seara respectivă, din fața barului "La Buriu", din Hârșova, proprietarul, Cristi Daniel Miron, reclamând, la scurt timp, fapta la poliție. Mai mult, la data de 30 martie, Vladu și-a prădat un amic de telefonul mobil, rugându-l pe acesta să îi dea puțin telefonul, după care a dispărut fără urmă. Deși tânărul s-a sustras cercetărilor, el fiind, inițial, arestat în lipsă, Vladu s-a prezentat, după câteva zile, și încarcerat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2647 secunde