Scandal cu focuri de armă, între hoți și agenți de pază

Un bărbat a ajuns la spital, împușcat în tâmplă, în urma unei altercații

314
Un bărbat a ajuns la spital, împușcat în tâmplă, în urma unei altercații - armavanatoare3-1348513913.jpg
Cel puțin șapte persoane au fost implicate într-o altercație cum vezi numai în filme. Un bărbat a ajuns la spital, împușcat în tâmplă, în timp ce un alt prieten de-al său a fost rănit mai ușor.


Ieri dimineață, în jurul orei 3, polițiștii din Ovidiu au primit un apel privind o altercație la Nazarcea, izbucnită între angajații unei firme de pază, care asigurau paza transporturilor CFR, pe ruta Năvodari - Poarta Albă, și doi localnici, B.G., de 28 de ani, din localitatea Culmea și U.I., de 21 de ani, din Poarta Albă. 
Incidentul a avut loc în stația de cale ferată din Poarta Albă, când, din senin, paznicii și localnicii s-au luat la ceartă. De la replici acide
s-a ajuns la urmăriri ca în filme. Tinerii au vrut să părăsească locul disputei, însă agenții de pază au pornit pe urmele lor, fiecare cu câte un autoturism, până în localitatea Culmea. 
Aici, lucrurile s-au complicat, întrucât în sprijinul ambelor părți implicate au venit mai multe persoane. În timpul acestui conflict, agenții de pază au scos pistoalele și au început să tragă. Aceștia au tras focuri de armă cu proiectile din cauciuc, însă au fost îndeajuns pentru a-i băga pe cei doi tineri în spital. Unul dintre bărbați a fost împușcat în apropierea tâmplei.
Polițiștii cercetează în continuare împrejurările în care s-a produs incidentul, precum și identificarea tuturor participanților și luarea măsurilor legale împotriva tuturor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Septembrie 2012
Stire din Monden : Tatăl Floarei Leonida,  cu ochii în lacrimi
Marţi, 11 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Scandal monstru în bloc, de ani de zile
Pagina a fost generata in 1.307 secunde