Un caz revoltător! Corpul unui marinar nu poate fi adus acasă nici la două luni după deces. SLN cere sprijinul Președinției

1595

Articole de la același autor

„Corpul neînsuflețit al unui comandant de navă român decedat la bord nu poate fi repatriat pentru a putea primi obiceiurile creștine de înmormântare acasă - se arată într-un comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Comandantul Sandu Dan a decedat pe nava „Vantage Wave”, sub pavilion Liberia, pe data de 19 Aprilie 2021, la patru zile după ce nava a părăsit un port de încărcare din India. S-a simțit rău și cel mai probabil a suferit un infarct miocardic fatal, pe un fond de îmbolnăvire încă necunoscut. Armatorii navei au încercat, fără succes să trimită corpul neînsuflețit către țară, dar fără succes, deși vasul a tranzitat, pentru acest lucru, Singapore, Taiwan, Coreea de Sud, Malaysia, Vietnam, chiar și Japonia. Nava a ajuns pe 7 mai 2021 la destinație în China, dar autoritățile încă nu au lăsat nava să intre la operare nici până astăzi.

S-au făcut până acum toate demersurile posibile, de către ambasada noastră la Beijing, ITF România, companie și agenții navei din China, clubul de asigurare, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada Chinei la București, avocați și consilieri ministeriali, politicieni. Până acum lucrurile nu au putut fi rezolvate și ce e și mai rău, echipajul a început să raționalizeze alimentele și apa pentru că autoritățile chineze refuză orice interacțiune cu această navă.


 
 

Trupul neînsuflețit al comandantului Sandu Dan se află în camera frigorifică a navei din 19 aprilie, în pofida faptului că toate autoritățile, organismele, organizațiile internaționale și naționale au fost alertate până în acest moment. China se pare că este într-o frică pandemică pentru ca noua tulpină indiană Covid-19 să nu se răspândească în această țară.

Sindicatul Liber al Navigatorilor face un apel la președintele României pentru a interveni pe căile oferite de această demnitate și a găsi o modalitate de a debloca acest caz deosebit.

Navigatorii sunt lucrători esențiali în transportul internațional. Prin activitatea lor, economia mondială este stabilă în acest context pandemic extraordinar și merită respectul cuvenit pentru ca măcar rămășitele pământești ale celor care iată, sunt răpuși fiindcă își desfășoară activitatea prin țări și locuri periculoase (vezi India) să poată fi returnate familiilor, în orice condiții.

Familia și noi nu vrem decât ca Dumnezeu să îi poată odihni și trupul în pace !

Comitet Executiv SLN”



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6781 secunde