Ahmed Mahmoud Mohamed Abdel Ghany Helaly, de 28 de ani, cetățean egiptean, și Mircea George Nedelcu, de 25 de ani, ambii fără antecedente penale, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii septembrie 2008, partea vătămată Constantin Paulică Arsenie a înființat SC "Layla" SRL Constanța, societate având ca obiect principal de activitate comerț cu ridicata al fructelor și legumelor, iar ca obiect secundar de activitate și comerțul cu autovehicule.
SC "Layla" SRL Constanța are ca unic asociat pe Constantin Paulică Arsenie, iar ca administrator pe Marius Borisov.
Potrivit anchetatorilor, cetățeanul egiptean, în calitate de reprezentant al SC "Salma Trade" SRL, a indus în eroare reprezentanții SC "Layla" SRL cu ocazia încheierii și derulării unui contract de vânzare - cumpărare de tractoare uzate, sens în care a și emis în fals două facturi fiscale în valoare de 359.400 de lei, privind achiziționarea a 47 de tractoare uzate despre care cunoștea că nu există.
Pe de altă parte, în sarcina lui Mircea George Nedelcu s-a reținut că, în calitate de agent de vânzări la SC "Layla" SRL Constanța a acordat ajutor cetățeanului egiptean în vederea inducerii în eroare a firmei la care era angajat, inclusiv prin semnarea și ștampilarea celor două facturi fiscale emise de SC "Salma Trade" SRL, în valoare de aproape 400.000 lei, deși cunoștea că tractoarele respective nu există.