Minorul de 17 ani, Valentin Z., care fusese reținut în cazul furturilor din locuințe din Valu lui Traian, a evadat, vineri seară, în jurul orei 20, de sub escorta polițiștilor de la Secția 1 Poliție Rurală, în timp ce se afla în clădirea Judecătoriei Constanța.
Din câte se pare, individul a profitat de un moment de neatenție al celor doi polițiști care-l aveau în pază și a părăsit Judecătoria pe unul dintre geamurile clădirii.
Imediat s-a dat alarma și, pe raza municipiului Constanța, s-au instituit filtre, în vederea prinderii evadatului. De asemenea, polițiștii din localitățile limitrofe au fost puși în temă cu privire la acest incident.
La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța s-a instituit un colectiv care va cerceta condițiile în care a fost posibilă evadarea minorului și, cu siguranță, nu va rămâne fără urmări asupra oamenilor legii responsabili.
Dacă Valentin Z. nu riscă decât o pedeapsă cuprinsă între șase luni și doi ani de închisoare pentru "aventura" sa, condamnare ce va fi oricum "înghițită" de cea pe care, probabil, judecătorii i-o vor aplica pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (pentru care tânărul riscă, minor fiind, până la 7,6 ani de închisoare), polițiștii riscă locurile lor de muncă, ce oricum, în ultima vreme, sunt sub semnul întrebării.
Nu putem să nu remarcăm faptul că aceiași polițiști anchetează acest caz de câteva zile, în condițiile în care sunt mult prea puțini pentru valul de infractori care au început să intre peste oameni în case.
Din nefericire, erau de așteptat astfel de evenimente în condițiile în care decimarea polițiștilor a fost un țel, se pare atins, de mai-marii Poliției Române. Efectele nefaste încep însă să se vadă...