Un mort şi patru răniţi, printre care doi copii, în urma unui accident

347
1
Un mort şi patru răniţi, printre care doi copii, în urma unui accident - aradd1-1678819341.jpeg

Articole recomandate

O femeie în vârstă de 48 de ani a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, în urma unui accident produs, marţi, pe un drum judeţean, în apropiere de oraşul Ineu, în care au fost implicate două autoturisme, scrie Agerpres. 


Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, două maşini au intrat în coliziune la ieşirea din Ineu spre Pâncota, pe DJ792.


Pentru preluarea victimelor, a fost trimis elicopterul SMURD şi echipaje medicale terestre.


"La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate cinci victime, printre care una încarcerată, în stare de inconştienţă. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajul medical, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul a constatat decesul", a transmis ISU, citat de Agerpres. 


Ceilalţi patru răniţi sunt o fată de 10 ani, un băiat de 12 ani, un bărbat de 37 de ani şi un alt bărbat, de 40 de ani. Ultimul a refuzat transportul la spital, în timp ce primii trei au fost duşi la Unitatea de Primire Urgenţe din Arad şi la un spital din Timişoara.


Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, băiatul de 12 ani este în stare mai gravă, fiind intubat. El a fost dus la Timişoara cu elicopterul.


Sursa foto: Agerpres 


Comentează știrea

cititoru
15 martie 2023
Știri aiurea

Scrieți cum s-a întâmplat, ca să învețe toată lumea din greșelile altora în loc să le repete. Dați atâtea amănunte inutile, câte victime, câte autospeciale, câte echipamente, câți pompieri. Pe cine interesează toate datele astea?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4381 secunde