Din cancelarie în stradă. Profesorii ar putea boicota examenele naționale din această vară

71749
2

Articole de la același autor

Constănțenii care au trecut marți, 14 martie, în jurul prânzului, prin fața Prefecturii județului au putut vedea un grup de cadre didactice care protestau, acțiunea fiind una concertată la nivelul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în sensul în care întreaga lună martie, în toată țara, instituțiile prefectului vor fi pichetate.

În luna decembrie 2022, sindicaliștii din învățământ au protestat la sediul Parlamentului, după care în luna ianuarie 2023 la Palatul Victoria, sediul Guvernului. Până acum, liderii federației de la capitală au avut o serie de întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, cu ministrul Educației, Ligia Deca, cu ministrul Finanțelor Publice, cu ministrul Muncii, care s-au arătat dispuși să vină în sprijinul cadrelor didactice pentru rezolvarea revendicărilor pe care le-au considerat legitime și nicidecum exagerate. Dar totul a rămas la nivel de discuții și promisiuni.



„Dorim să rezolvăm și problema directorilor”


Liderul constănțean, prof. Mitică Iosif, a declarat marți, 14 martie, că dacă se va constata că nu se mișcă nimic, la nivel de federație, pentru că acolo au loc discuțiile importante cu factorii de decizie, se vor organiza la București mitinguri și marșuri de protest cu un număr din ce în ce mai mare de oameni. Și, în cele din urmă, decizia la nivelul celor două federații este ca în ultima decadă a lunii mai să fie lansat un referendum prin care se propune angajaților din învățământ declanșarea grevei generale. Ceea ce ar pune în pericol anul școlar, în sensul neîncheierii situației școlare, chiar cu afectarea derulării celor două examene naționale. „Aici totul depinde de decizia colegilor noștri din cancelarii. Dorim să rezolvăm și problema directorilor, care ni se plâng că au o responsabilitate foarte mare, că sarcinile reclamă prezența lor în școală de luni până duminică și uneori au salariile mai mici sau egale cu colegii lor care stau în cancelarie. Și sigur că responsabilitatea muncii acestor colegi este atât de mare încât ei trebuie să beneficieze de o stabilitate și o siguranță financiară”, a afirmat același lider.

De asemenea, tot marți, 14 martie, a fost depus un document la Prefectură, care va pleca spre Guvernul României. „Dincolo de a transmite aceste memorii și petiții pe care noi le depunem, i-am solicitat domnului prefect să se implice personal, ca reprezentant al factorului politic local, în susținerea acestor doleanțe ale noastre. Indiferent cum arată PIB-ul, dacă se dorește și cum, de altfel, s-a rezolvat problema salarizării în sistemul sanitar, în același mod se poate rezolva și în învățământ”, a mai adăugat prof. Mitică Iosif.

„De multe ori mă întorc acasă cu o ocazie”

Despre solidaritatea celor din Sănătate ne-a pomenit și unul dintre protestatarii aflați în fața Prefecturii, dezamăgit de faptul că participarea la Constanța nu a fost una mai numeroasă: „Când vom reuși să fim mai uniți și să nu ne mai sperie amenințările unuia și altuia în cancelarie, numai atunci vom reuși să obținem și noi ceva așa cum au obținut angajații din spitale. E foarte greu să te implici și să-ți asumi, mai ușor este să ceri și să așteptați ca altcineva să-ți rezolve doleanța”.

O altă protestatară, profesoară de limba română la școala din Oltina, cu o vechime de 15 ani, ne-a povestit indignarea sa. „Fac naveta Constanța – Oltina și mă costă transportul 1.000 lei pe lună, din care mi se decontează doar 300 lei. La un salariu de circa 3.500 lei, nu mi se pare corect să pun 700 lei”. Colega ei de la aceeași școală, profesoară de limba engleză, afirma că se simte mai norocoasă pentru că are doar jumătate de normă și nu merge în fiecare zi. „De multe ori, mă întorc acasă cu o ocazie și pun 200 lei din buzunar dacă aș merge cu microbuzul. Noi care lucrăm în afara județului ne lovim de foarte multe inconveniente, în special decontul pe care nu-l oferă orice primărie, pentru că nu au fonduri”, afirma profesoara de engleză.

O altă profesoară de la structura Siminoc a Școlii Gimnaziale „Adrian V. Rădulescu” Murfatlar recunoștea că fără sprijinul soțului nu și-ar fi putut asigura condiții decente de viață, de așa manieră încât să meargă relaxată la ore, și nu încrâncenată că nu a avut cu ce să se îmbrace, să nu apară în fața elevilor într-o vestimentație neadecvată, ori că nu va putea duce cheltuielile până la finalul lunii. „Copiii au nevoie de modele, de profesori pe care să-i admire”, a concluzionat protestatara.

Astăzi, 15 martie, vor avea loc proteste în Ialomița, unde se mizează pe 50-100 de participanți, iar joi, 16 martie, în Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova, cu 100- 300 de participanți din partea fiecărei organizații.

Protestele vor continua şi în săptămâna 20- 24 martie 2023 tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte județe, acțiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizațiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE „Spiru Haret”.



Comentează știrea

Doar Ei
15 martie 2023
Numai ei

Daramatorii sistemului educational sa nu se vaite! Au ce au format (predarea prostiei in scoli, diplomatizarea pe cunostinte etc.)!!! Se vrea scoala de acasă, cu meditatii "en gros"!!

meme
15 martie 2023
articol

UN SINGUR LIDER DE SINDICAT ADEVARAT A AVUT CONSTANTA - PAUL DOMINTE !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1375 secunde