Un muncitor de la Daewoo Mangalia a atârnat în ștreang două săptămâni într-o hală a șantierului

4181
1
Un muncitor de la Daewoo Mangalia a atârnat în ștreang două săptămâni într-o hală a șantierului - 02567caa1db3675f90a53fd5b2740a32.jpg

Articole de la același autor

Muncitorul de la Daewoo Mangalia dispărut de la locul de muncă din data de 16 ianuarie a fost găsit, vineri, spânzurat în incinta șantierului, într-o hală aflată în construcție. Bărbatul a atârnat în ștreang aproape două săptămâni până când a fost descoperit de colegi, deoarece în clădirea în care a fost găsit nu se lucra din cauza vremii. Gheorghe Miron, de 47 de ani, a fost dat dispărut de la locul de muncă din data de 16 ianuarie, când a părăsit echipa fără a le spune colegilor unde pleacă. Bărbatul muncea în Șantierul Naval din Mangalia iar familia susține că el nu a mai ajuns din acea zi acasă. Vineri, colegii au dat întâmplător peste cadavrul bărbatului, care atârna într-un ștreang legat de o grindă metalică. Oamenii au anunțat imediat poliția, o echipă de criminaliști de la Transporturi deplasându-se imediat la fața locului. Potrivit oamenilor legii, Gheorghe Miron a fost găsit spânzurat cu o funie într-un compartiment bloc al secției 901. Cadavrul se afla suspendat pe o schelă metalică. Din primele cercetări, polițiștii nu au găsit indicii care să trezească suspiciuni, cel mai probabil având de-a face cu un suicid. Asupra cadavrului nu a fost găsit niciun bilet sau vreo scrisoare de adio. Oamenii legii vor audia membrii familiei și prietenii victimei pentru a stabili împrejurările și motivele care au dus la acest gest. Cadavrul a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Comentează știrea

honda auto fair
1 iunie 2014
honda auto fair

The is likely to get a new subframe, that will help in making more room for a passenger and hard bags. A larger fairing with the requisite beak will be found at the front end. The bike is expected to come with variable ride modes, traction control, ABS, and optional Dynamic Damping Control electronic suspension. As can be made out, the bike looks almost production ready, and could be unveiled around the last quarter of this year, as a 2015 model. honda auto fair http://hondaautofairs.tripod.com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2188 secunde