Un nou TIR plin cu gunoaie din Austria, întors din drum de Poliția de Frontieră din România

343
Un nou TIR plin cu gunoaie din Austria, întors din drum de Poliția de Frontieră din România - unnoutirplincugunoaiedinaustriai-1691254244.jpg

Articole de la același autor

Transportul de deșeuri metalice, provenind din Austria, în cantitate de peste 21 de tone, a fost oprit în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de către autorități. Motivul intervenției a fost lipsa documentelor legale de import din partea firmei de transport responsabilă, potrivit Agerpres.


Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferul TIR-ului era un cetățean român și transporta metale neferoase către o companie din România, provenite de la o societate comercială din Austria. Însă, neconcordanțele privind documentația necesară au atras suspiciuni asupra legalității transportului.


“Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automărfarul era încărcat cu 21.670 de kg de deşeuri, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, a transmis, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.


Autoritățile au luat hotărârea ca deșeurile să fie returnate expeditorului din Austria.
Și luna trecuta Austria a încercat să-și aducă gunoiul în România. Urmând pe listă, mai apoi, Germania cu două transporturi de deşeuri care au fost blocate să intre în România de către poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni, transmite Agerpres. În total este vorba despre aproximativ 22 de tone, constatându-se că şoferii nu aveau documente de import. Cele două TIR-uri au fost verificate în vămile Nădlac II şi Borş II şi erau conduse de şoferi români.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5365 secunde