Un polițist a refuzat o mită de 500 de lei

350
1 min citire
Un polițist a refuzat o mită de 500 de lei - news2010101511075006516085515-1346668929.jpg
Un tânăr din județul Neamț a fost prins în flagrant de ofițerii Direcției Generale Anticorupție - Biroul Județean Anticorupție Vrancea, în urma unei acțiuni organizate sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sprijinul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, în timp ce oferea 500 lei unui agent de poliție, pentru a-i rezolva favorabil un dosar penal.
În fapt, la data de 30 august a.c., la Biroul Vrancea al DGA s-a înregistrat denunțul unui agent de poliție din cadrul Poliției Vrancea, care a sesizat faptul că un cetățean i-a promis o sumă neprecizată de bani pentru a-l favoriza cu ocazia cercetărilor într-un dosar penal în care era cercetat, împreună cu alte trei persoane, pentru furt.
În pofida refuzului agentului de poliție, bărbatul a insistat oferindu-i toți banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 150 lei, cu promisiunea ca la viitoarea întâlnire, care urma să aibă loc la data de 2 septembrie, să ofere o sumă mai mare.
În baza denunțului formulat de agentul de poliție, a fost organizată acțiunea de prindere în flagrant.
Față de cel în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, dispunându-se cercetarea în stare de libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0608 secunde