Un polițist constănțean care colecționează medalii de aur are nevoie de sprijin

662

Articole de la același autor

Un polițist criminalist din Mangalia, care face cinste Poliției, județului Constanța, dar și întregii țări, prin performanțele deosebite pe care le-a obținut la competițiile sportive la care a participat, are nevoie de sprijin financiar pentru a aduce noi medalii. 


Agentul șef Marius Saioc lucrează în cadrul Biroului de Cri-minalistică a Poliției municipiului Mangalia, iar în timpul liber reprezintă, cu onoare, Constanța și România, la competițiile sportive de atletism organizate pentru categoria master (peste 35 de ani). De la toate competițiile, polițistul s-a întors cu medalii - ba chiar, de cele mai multe, ori, cu medalii de aur! De exemplu, la ultima competiție internațională la care a participat, Campionatul Balcanic de Atletism Master din Zagreb, Croația, polițistul constănțean a obținut medalia de aur la proba de triplu salt, stabilind totodată și un nou record național, cu o săritură de 12,14 metri. În schimb, în 2012, băr-batul a obținut locul I la Campionatul Internațional de la Izmir (Turcia), la proba de sărituri în lungime. 


Luna viitoare, sportivul constănțean va reprezenta România la Campionatul Mondial de Atletism Master din Budapesta, Ungaria, care se va desfășura în perioada 25 - 30 martie și va participa la probele de triplu salt și săritura în lungime. Este sprijinit de Clubul "Noua Generație" din Mangalia, în cadrul căruia a fost înființată o nouă secție, special pentru acest sportiv, dar mai are nevoie de susținere financiară pentru a putea ajunge la competiția sportivă. "Sunt sprijinit de prof. Ciprian Broască, președintele Clubului Noua Generație, după posibilități. Am reușit să acoperim taxa de înscriere, dar mai am nevoie pentru cazare și transport", ne-a precizat sportivul. 


Pentru a veni în sprijinul polițistului, a fost realizată și o pagină de Facebook, pe numele lui - Marius Saioc - unde celor care doresc să dea o mână de ajutor le sunt oferite toate informațiile. 


"Obiectivul meu, la această competiție, este să prind finala de 12, la ambele probe", ne-a mărturisit polițistul sportiv.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4707 secunde